27 septembrie 2013, 17:55

KGB salvează Roșia Montană

Rosia Montana Рошия Монтана румыния протест

În presa din România au apărut informații de la surse din cadrul comisiei parlamentare de control a SIE care susțin că Rusia este interesată de blocarea proiectului Roșia Montană. Săptămâna trecută, aluzii la implicarea Rusiei în protestele împotriva RMGC au fost făcute de premierul Victor Ponta și de presa aservită liderului PSD.

Blamarea Rusiei pentru orice problemă a devenit o obișnuință pe care premierul a preluat-o de la președintele Băsescu. Dacă se întâmplă ceva ce nu-i convine tandemului Băsescu & Sârbu, rușii vor fi declarați vinovați. Este simptomatic faptul că politicienilor români și analiștilor de la SIE nu le trece prin cap ideea că în România chiar există zeci de mii de oameni capabili să-și dea seama că proiectul exploatării de la Roșia Montana este efectiv un jaf cu consecințe ecologice dezastruoase.

Atât presa aservită lui Ilie Sârbu (RTV, Obiectiv.info etc.) cât și cea aservită lui Traian Băsescu (România Liberă, EVZ) încearcă să demonstreze că Rusia ar fi în spatele protestelor de la Roșia Montana. Scopul este simplu: să-i facă pe protestatari să se simtă „idioți utili”, manipulați de o terță forță în interesul propriu. Pentru a obține efectul dorit, unii propagandiști l-au făcut pe George Soros un „filorus declarat”, sperând că vor reuși în acest fel să demonstreze existența unui lanț de legături pe filiera: protestatari – ONG-uri – George Soros – Rusia, mizând probabil pe faptul că cititorii nu știu despre rusofobia lui Soros și despre expulzarea tuturor organizațiilor „sorosiste” din Rusia.

În fond, situația este simplă. La Roșia Montana are loc un conflict în care pe o parte a baricadei se află miliardarii Benny Steinmetz, Thomas Kaplan, John Paulson, Seth Klarman susținuți de întreaga clasă politică de la București, inclusiv Victor Ponta care și-a trădat electoratul căruia i-a promis în campanie că va lupta împotriva proiectului Roșia Montana. Actuala formă a proiectului presupune că România va primi cu 3,7 miliarde de dolari mai puţin decât ar fi primit Congo pentru un proiect identic. George Soros joacă la două capete: finanțează ONG-urile care participă la proteste și totodată supraveghează afacerea din interior cu ajutorul prietenului său Alfred Gusenbauer, fost cancelar al Austriei, actualmente director independent la Gabriel Resources.

Pe partea cealaltă a baricadei se află mii de cetățeni români care s-au săturat de prăduirea țării. Presa din România, unită în cuget și-n simţire cu ajutorul bugetelor de publicitate ale RMGC, îi acuză că sunt „rebeli fără cauză”, „idioți utili”, „hipsteri”, „comuniști”, „anti-imeprialiști”, „conspiraționiști” și „naționaliști”.

Dacă este inevitabil ca Rusia să fie asociată cu o parte beligerantă în conflictul Roșia Montana, atunci eu prefer ca Rusia sa fie asociată cu „hipsterii" și „naționaliștii" din Piața Universității decât să fie alături de Benny Steinmetz, Joseph Kaplan, George Soros și Victor Ponta.

Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.

  •  
    şi distribuie pe