De ce are nevoie NATO de un nou aliat?

Potrivit informaţiilor din mass-media, o delegaţie ucraineană în frunte cu prim-ministrul ţării, Arseni Iaţeniuk, a efectuat o vizită la Bruxelles în cadrul „Săptămânii Ucrainei”, eveniment care se desfăşoară în UE.

Negocierile dintre Iaţeniuk şi secretarul general al NATO, Jens Soltenberg, au constituit partea centrală a vizitei. Tot în aceste zile, Washingtonul a declarat că Ucraina poate obţine statutul de „aliat al SUA” fără să fie membră a NATO. Cu alte cuvinte, Kievul, de facto, devine şi un aliat al Alianţei.

„Speranţa cea mai mare a Ucrainei, împovărată de datorii de 74 de miliarde de dolari, se află în apartamentele din Bruxelles”, menţionează cu ironie site-ul EU-Infothek din Austria. Potrivit site-ului, această „speranţă” este NATO.

Mass-media europene vorbesc despre „foaia de parcurs”. Dar acesta nu este un plan de acţiune oficial pentru aderarea la NATO (Membership Action Plan-MAP), atribuit în prima etapă candidaţii oficiali la aderare. Foaia de parcurs, menţionată de comentatori, este o creaţie politică a domnului Iaţeniuk. El a prezentat această creaţie în cadrul conferinţei de presă care a avut loc după încheierea negocierilor cu secretarul general al Alianţei, Jens Soltenberg. În primul rând, este vorba despre anularea statutului Ucrainei de stat nealiniat, în al doilea rând, despre realizarea de reforme în domeniile securităţii, justiţiei, politic şi economic pentru a corespunde standardelor şi criteriilor NATO şi, în al treilea rând, despre organizarea unui referendum privind aderarea la Alianţă.

Şeful Alianţei, Jens Stoltenberg, a declarat că îl susţine pe deplin pe partenerul său ucrainean. De altfel, putem spune că nu este vorba de un simplu partener, ci de un aliat, chiar şi formal. Zilele acestea, agenţiile de ştiri din întreaga lume au anunţat că Obama a fost de acord să semneze „Actul de sprijinire a libertăţii Ucrainei”, care prevede livrarea de arme către Ucraina şi îi oferă statutul de aliat al SUA.

Kievul va mulţumi pentru arme, acest lucru se subînţelege. Însă planurile lui Iaţeniuk legate de primirea unui ajutor financiar „urgent” din partea UE au eşuat. Răspunsul a fost: bani în schimbul reformelor. În mass-media au apărut deja aluzii referitoare la pierderea încrederii Bruxelles-ului faţă de sinceritatea declaraţiilor făcute de Kiev privind dorinţa de a intra în Europa. În schimb, NATO nu are nicio îndoială, menţionează Igor Korotcenko, expert militar.

„Nici un fel de schimbări în Ucraina, din punctul de vedere al situaţiei politice interne, nu vor influenţa procesul atragerii acestei ţări în NATO. Obiectivul Statelor Unite este de a reformata spaţiul post-sovietic prin includerea fostelor republici sovietice în cadrul Alianţei. Această politică va fi realizată obligatoriu, iar Rusia trebuie să ţină cont de acest lucru”.