Sentimentele antiruseşti din Europa de Est sunt un mit

Răsfoind presa occidentală ajungi la concluzia greşită că Europa Centrală şi de Est este complet rusofobă. Acordul de Asociere cu UE, semnat de Ucraina, Georgia şi Republica Moldova, este prezentat drept o „voinţă a poporului” şi o "decizie suverană”.

Oficialii UE (inclusiv cei americani) subliniază că acest acord va aduce numai beneficii Rusiei, deoarece „zona europeană de prosperitate” se apropie treptat de graniţele ei. Să fie oare adevărat?

Astfel de declaraţii au mai fost făcute şi atunci când Polonia, Cehia şi Ungaria au aderat la NATO şi UE. Oficialii occidentali au încercat să convingă Rusia că statutul de membru al NATO va contribui la consolidarea securităţii acestor ţări şi la îmbunătăţirea relaţiilor cu Federaţia Rusă.

În realitate a fost invers. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este cazul relaţiilor ruso-poloneze, deteriorate semnificativ începând cu anii 1990. Şi, de fiecare dată, „iniţiatoarea” deteriorării relaţiilor era membra NATO şi UE - Polonia. De pildă, Rusia nu a încurajat niciodată opoziţia poloneză, în timp ce autorităţile de la Varşovia au salutat şi au sprijinit „schimbările revoluţionare” de la Moscova şi Kiev. Orice agravare a relaţiilor ruso-poloneze duce la deteriorarea lor în continuare.

„UE - zonă a prosperităţii şi stabilităţii”. Acesta e un alt mit. Este suficient să ne amintim de colapsul financiar din Grecia sau Cipru.

De fapt, opinia publică din Europa Centrală şi de Est este extrem de polarizată, însă presa din UE şi SUA trece sub tăcere aceste contradicţii interne. Tensiunile din Ucraina au izbucnit la suprafaţă, iar mass-media occidentale s-au grăbit să prezinte războiul civil drept o „agresiunea rusească”.

Dar ce cred politicienii est-europeni despre „integrarea europeană”? Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, care a câştigat recentele alegeri parlamentare, spune: „Integrarea europeană, în forma sa actuală, va duce la pierderea statalităţii ţării. Regiunea separatistă Transnistria nu va merge în UE, ca de altfel şi Găgăuzia, o altă autonomie etnică. Nici locuitorii din nordul Republicii Moldova nu ard de dorinţă să adere la UE".

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, în ciuda succesului înregistrat la alegeri, a fost nevoit să treacă în opoziţie. Motivul e simplu: după evenimentele din aprilie 2009, când protestarii furioşi „pro-europeni” au devastat clădirea Parlamentului de la Chişinău, politica Republicii Moldova este controlată total de Coaliţia pentru Integrare Europeană.

Georgia, care a semnat Acordul de Asociere cu UE în aceeaşi zi cu Republica Moldova, administraţia pro-occidentală de la Tbili a lui Mihail Saakaşvili a fost nevoită să părăsească puterea în deplină dizgraţie. În acelaşi timp, Saakaşvili a fost dat în urmărire naţională pentru săvârşirea de numeroase infracţiuni, inclusiv delapidări, acte de corupţie şi reprimare a oponenţilor politici.

Dar şi atitudinea unor ţări din Europa Centrală este una controversată faţă de „diplomaţia de buldozer” a Uniunii Europene. Premierul ungar, Viktor Orban, se pronunţă atât împotriva sancţiunilor antiruseşti, cât şi condamnă în mod activ UE pentru sabotarea gazoductului South Stream. Dacă nu ar fi intervenit UE, South Stream ar fi livrat gaze în Ungaria, Serbia, Italia şi alte ţări dezvoltate din Europa. UE se comportă la fel de agresiv ca şi bolşevicii, la începuturi.

Janusz Korwin-Mikke, liderul formaţiunii poloneze Noua Dreaptă, a numit Comisia Europeană drept „o adunătură de comunişti care dispreţuieşte proprietatea privată”. Apropo, succesul înregistrat de Korwin-Mikke la alegerile pentru Parlamentul European a fost recunoscut de presa poloneză drept „revelaţia anului”.

Dacă în Polonia îşi permit să arunce o privire lucidă asupra Rusiei numai cei mai înverşunaţi opozanţi, în Serbia, însă, criticile la adresa sancţiunilor şi sprijinul pentru South Stream sunt, dimpotrivă, un curent politic. Premierul Aleksandar Vucic a declarat că Serbia nu va renunţa să sprijine proiectul, în ciuda presiunilor exercitate din exterior.

Problema constă în aceea că nici UE, nici SUA, în pofida consecinţelor catastrofale ale „expansiunii antiruseşti” care a dus deja la izbucnirea războiului civil din Ucraina, nu intenţionează să renunţe la planurile lor.

http://sputniknews.com/columnists/20141210/1015708758.html