09:43 21 Octombrie 2017
Chişinău+ 12°C
În direct
    Bani, dolar, portmoneu

    Isărescu se opune publicării salariilor funcţionarilor din BNR

    © Sputnik/ Владимир Сергеев
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    1903

    Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat că va vota împotriva publicării salariilor directorilor din banca centrală din cauza faptului că aceștia lucrează într-o piață internațională și trebuie plătiți concurențial cu cei din alte țări.

    BUCUREŞTI, 8 aug — Sputnik. Mugur Isărescu este de acord cu publicarea veniturilor membrilor Consiliului de Administraţie, dar nu accept şi publicarea salariilor pe care le au directorii şi şefii de servicii, conform profit.ro

    Guvernatorul BNR a precizat că spre sfârşitul lunii, Consiliul de Administraţie va publica trei elemente cu privire la salarizarea BNR.

    "Vom stabili care este gradul de acoperire: ne ducem și cu directorii, și pe la șefii de servicii sau rămânem doar noi, cei din CA. Eu, personal, am să mă opun și am să votez împotriva publicării salariilor directorilor. Această instituție este una care lucrează în piața internațională", a menţionat Isărescu.

    El a mai spus că în afară de 3-4 bănci nordice, nicio țară europeană nu își publică salariile directorilor pentru că ele fac parte din concurența instituțională şi trebuie plătiţi ca atare.

    Isărescu a declarat că are un salariu lunar de 13 601 Euro, însă ulterior au venit contestatari în opinia publică potrivit cărora câștigul ar fi în realitate mult mai mare dacă includem bonusurile. Opinia public este interesată dacă salariul guvernatorului BNR depăşeşte nivelul de 40 de salarii medii pe economie, reperul care a declanșat în urmă cu 6 ani scandalul care l-a avut în centru pe șeful băncii centrale din Ungaria.

    Totodată, el nu a indicat dacă veniturile totale sunt sub sau peste acest reper.

    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei