05:46 21 Septembrie 2018
În direct
  • EUR19.70
  • USD16.81
  • RUB0.25
  • RON4.23
  • UAH0.60
    Nave militare

    Mobilizare la Constanța: 3 mii de militari și peste 40 de nave

    © Sputnik /
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    16922

    Aproximativ 20 000 de turişti sunt aşteptaţi să ia parte la spectacolul organizat de Ziua Marinei în care 3000 de militari şi peste 40 de nave participă luni, 15 august, la o simulare de război în Portul Constanţa.

    BUCUREŞTI, 15 aug — Sputnik. Preşedintele Klaus Iohannis participă luni, începând cu ora 9:55, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa la manifestările organizate de Ziua Marinei Române, transmite ProTV

    Manifestările de Ziua Marinei încep la ora 10.00. Forţele navale vor efectua exerciţii noi la demonstraţia de anul acesta, simulând lupte între vase militare. Vor fi trase 21 salve de tun, ca semn al salutului solemn. Apoi, în prezenţa a aproximativ 20 000 de turişti şi a 3 000 de militari, va urma cuvântul de deschidere al Şefului Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul Alexandru Mirsu şi citirea Ordinului Comun al Ministrului Apărării Naţionale, Ministrului Transporturilor şi al Ministerului Afacerilor Interne privind sărbătorirea Zilei Marinei Române 2016.

    La demonstraţie participă peste 40 de nave.

    La ora 10.20, un sobor de preoţi va oficia un Te Deum şi vor fi depuse ancore de flori pe mare, în memoria eroilor marinari.

    La ora 11.00 începe un exerciţi demonstrative, FNR 16, de respingere a atacului aviaţiei inamice. Elicopterul Puma Naval va lansa, în premieră, o geamandură hidroacustica pentru localizarea submarinelor.

    De la ora 20.00, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine, pe faleza din faţa Cazinoului din Constanţa, un spectacol în aer liber, până la ora 22.00.

    Pentru buna desfăşurare a evenimentelor de Ziua Marinei, în Constanţa au fost mobilizaţi peste 400 de politisti şi peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanţa.

    În Mamaia, începând cu ora 20.00, va avea loc şi un eveniment prilejuit de faptul că staţiunea împlineşte 110 ani. Astfel, în Piaţeta Cazino este programat spectacolul "Mamaia în costum de baie", în regia lui Lucian Iancu, urmat de un concert Damian Drăghici & Brothers. Spre miezul nopţii ziua se va încheia cu un spectacol de artificii.

    Tagurile:
    Ziua Marinei, Program manifestari, Demonstratie, Mobilizare, Constanta, Exercitii, Flotă, Klaus Iohannis, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei