01:51 22 Iulie 2018
În direct
  • EUR19.33
  • USD16.66
  • RUB0.26
  • RON4.15
  • UAH0.63
    Greva foamei

    Grav: Fermierii români care au protestat în fața Guvernului, pleacă din țară

    © www.infopuls.ro
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    3843

    Fermierii au ajuns să plece din România, dezamăgiţi şi răniţi de tot ce se petrece în ţara cu cel mai fertil sol de pe Planetă. După zile întregi de greva foamei în faţa guvernului, mai mulţi fermieri vor pleca în Suedia sau Finlanda.

    BUCUREŞTI, 15 sept — Sputnik. Costel Caraş şi Paul Cristescu au făcut de două ori greva foamei în faţa guvernului, timp de 9 zile, din cauza lipsei totale de interes a autorităţilor, scrie agroinfo.ro

    Agricultor, tehnică agricolă
    © Sputnik / Александр Поготов

    Cei doi fermieri au investit în zootehnie şi îi transmit ministrului agriculturii, Achim Irimescu, o scrisoare deschisă. Motivul principal al protestului lor este neacordarea subvenţiilor aferente anului 2015. Mulți dintre fermieri au fost amenințați cu falimentul sau hărțuiți și presați de creditori.

    În astfel de condiţii, Costel Caraş şi Paul Cristescu au declarat că pleacă din România şi se mută în Suedia sau în Finlanda.

    Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat chiar că sunt fermieri români care nu-și vor primi subvențiile pentru că nu sunt serioși.

    Mai jos sunt cele 10 motive pentru care fermierii au hotărât să părăsească România.

    „1. Sunt neserios pentru că am investit în zootehnie. Am importat din Irlanda 50 vaci Aberdeen Angus de mare valoare genetică în anul 2013. 100.000 euro a fost investită doar în vaci. Cred că vă dați seama că am investit și în grajd, tractoare, remorci, balotiere, etc. Dacă eram serios stăteam dracului în banca mea, îmi uam o mașină de fițe, stăteam pe Dorobanți la terase, ca oamenii serioși (care nu încurcă treburile!!!)

    2. Sunt neserios pentru că m-am bătut cu primarul și Consiliul local pentru drepturile mele și ale cetățenilor comunei vis-a-vis de islazul comunal pe care încasau și mai încasează în continuare subvenția fermierii cu geanta, adică cei cu crotaliile și pașapoartele în geantă. Și nu puțini bani, 400 euro/ha. Și pentru că sunt neserios, am primit în exploatare 122,5 ha pentru 153 bovine din totalul de 4400 ha. Legal trebuia să primesc 459 ha. Deci, pe dreptul meu legal de 336 ha încasează șmecherii: 336 ha x400 euro = 134.400 euro/an. Cu 153 animale si 122,15 ha de pășune, m-a amendat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) că suprapășunez. Ca să scap de amendă a trebuit să fac dovada că mai cumpăr și altă mâncare. Deci la toată chestia asta, pierd 134.000 euro x 2 ani = 268.000 euro

    3. Sunt neserios pentru că în 2014 în loc să primesc 15.000 euro subvenția pe animale, APIA mă sancționează, un an mai târziu(2015) cu 14,700 euro. Mă găsește neeligibil când trebuie să-mi dea banii, după ce la momentul depunerii dosarului eram eligibil. La toată chestia asta, pierd 29.700 euro.

    4. Sunt neserios pentru că am militat pentru ca rasa Aberdeen Angus să fie crescută și de alți fermeri, am ajutat un fermier să-și cumpere cea mai bună genetică din Danemarca, de la cea mai bună fermă de reproducție. Pentru costurile mai mici de transport am împărțit un camion în două, jumătate din animale eu, jumatate el. Din greșeala danezilor și vacile lui au venit în TRACCES pe codul meu de exploatație. Am mers la DSV și le-am spus să îndrepte greșeala. DSV mi-a spus să fac eu formular de mișcare către celaăalt fermier și să trimit camionul mai departe. Așa am făcut. După toată această mișcare, DSV-ul vine în control și-mi dă 12.000 lei amenda, că nu am ținut animalele celuilalt femier la mine în carantină. Pierd sș aici 12000 lei (cca 2700 euro)

    5. Sunt neserios pentru că în 2015, după ce n-am primit subvenția pe 2014 (cei 15.000 euro) care făceau parte din bugetul calculat pentru cheltuielile fermei, am fost nevoit să vând 9 vaci, să pot continua activitatea. Drept răsplată, APIA m-a sancționat cu 28.106 euro, subvenția pe sprijinul cuplat (SCZ) rasa carne și sancțiune multianuală de 11.000 euro, deci altă pierdere de 38.000 euro.

    6. Sunt neserios pentru că de 3 luni de zile fac naveta între: APIA REȘITA- APIA BUCUREȘTI-MADR. Fiecare din aceste instituții zice că vina este a celeilate instituții și sunt plimbat așa de la una la cealaltă fără să se rezolve ceva.

    7. Sunt neserios pentru că aștept banii din decembrie și astăzi 09.09.2016 nu am încasat nimic în afară de avansul SAPS (subvenția pe suprafață) (5% din valoarea pe care trebuia s-o primesc și pe care o diminuați pe zi ce trece cu câte o sancțiune). Știți că ambele tractoare le am stricate de o lună și nu am bani să le repar? Știți că nu am reușit să fac un balot pentru iarnă de o lună de zile?

    8. Sunt neserios pentru că am creditorii la ușă și nu pot să le dau banii. Se bazează și ei pe declarațiile ministrului. Ce să creadă creditorii? De ce nu plătesc facturile pe: medicamente, sare, minerale, furaje, motorină, arende, etc, când comnunicatele APIA spun de acum o lună că 96,5% din fermieri sunt plătiți?

    9. Sunt neserios pentru că am ajuns la gestul extrem de a face greva foamei de 2 ori, o dată în fața Ministerului Agriculturii pe care îl conduceți (3 zile) și o dată în fața Guvernului din care faceți parte(7 zile) Am ajuns la acest gest extrem din cauzele prezentate mai sus, dar, din păcate am ajuns la concluzia că orice Guvern a fost, este și va fi, tot așa va fi.

    10. Sunt neserios pentru că din aceasta cauză, împreună cu câțiva fermieri, printre care și Costel Caraș, am hotărât (eu m-am hotărât 100%) să părăsim aceasta țară de oameni serioși. Locul nostru nu este aici, nu putem face parte din neamul serioșilor.

    Am luat legătura cu Suedia și Finlanda și așteptăm să vedem ce facilități avem ca investitori într-un stat de oameni neserioși”.

    Tematic

    S-a pierdut încrederea în Guvern. Fermierii reintră în greva foamei
    Tagurile:
    Parasesc tara, Greva foamei, Subventii, Fermieri, Guvern, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei