19:15 23 Octombrie 2018
În direct
  • EUR19.59
  • USD17.03
  • RUB0.26
  • RON4.20
  • UAH0.61
    maşină, automobil, autovehicul

    Atenție dacă vreți să cumpărați o mașină din Germania! Ce a pățit un român

    photo:topgear.com
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    44522

    Un cunoscut psiholog român, Alexandru Pleşea, psihoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică, povestește cum a luat țeapa vieții lui când a mers în Germania pentru a-și cumpăra o mașină la un preț mai convenabil.

    BUCUREȘTI, 21 sept — Sputnik. Psihologul român povestește că în Berlin a accesat site-ul mobile.de pentru a căuta o mașină la mâna a doua, mai ieftină decât în România, apoi s-a întâlnit cu un vânzător privat și au mers cu mașina la două service-uri auto, potrivit ziarulromanesc.de

    După ce mecanicul-şef i-a confirmat că mașina este în perfectă stare, a achitat vânzătorului 14.000 de Euro, după care a primit factura, cartea mare și cartea mică de identitate a mașinii.

    A doua zi, cumpărătorul a mers la Registratura din Berlin, pentru a înregistra mașina, însă a avut surpriza să i se comunice că un număr de pe cartea mare nu coincidea cu unul dintre numerele de pe cartea mică. După cum s-a descoperit în cele din urmă, cartea mare de identitate a mașinii era falsă.

    Poliția i-a spus că a fost păcălit și, la recomandarea acesteia, și-a angajat un avocat pentru a începe o anchetă.

    „S-a dovedit că maşina aparţine unei firme de leasing, iar persoana respectivă a vândut-o mai departe, deoarece, probabil, nu a putut să-şi mai plătească ratele, ceea ce reprezintă o infracţiune. Numele vânzătorului de pe factură este fals și doar cu ajutorul camerelor de supraveghere și al martorilor îmi pun speranța în Poliție să-l găsească. Chiar şi aşa, va trebui să mă judec, va dura mult timp, iar în toată această perioadă rămân şi fără cei 14.000 de Euro, şi fără maşină", a povestit Alexandru Pleşea.

    Psihologul a oferit și câteva recomandări pentru cei care vor să își cumpere mașină la mâna a doua din Germania: cel care vrea să cumpere este bine să meargă însoțit de o persoană care știe bine limba germană și să evite să cumpere dintr-un loc unde se negociază ușor și de la cetățeni străini. Este recomandabil să căutați cât mai multe informații pe internet în legătură cu casa de mașini de unde vreți să o achiziționați, să verificați actele mașinii la organele competente, să verificați mașina la un service unde sunt camere de supraveghere și să apelați la firme de leasing din Germania, care verifică la sânge mașinile.

    Tagurile:
    Auto, Procurare, Piata auto, Germania
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei