04:48 17 Octombrie 2018
În direct
  • EUR19.65
  • USD16.97
  • RUB0.26
  • RON4.21
  • UAH0.61
    Viorel Morari

    Judecătorii moldoveni, complici la spălarea a peste 20 de miliarde de dolari

    deschide.md
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    2501

    Judecătorii reţinuţi marţi, 19 septembrie, de către CNA și Procuratura Anticorupție ar fi implicaţi în operaţiunea de spălare a peste 20 de miliarde de dolari. Procurorii anticorupţie au anunţat despre iniţierea a 16 cauze penale privind complicitatea la săvârşirea infracţiunii.

    CHIŞINĂU, 21 sept – Sputnik. Miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, procurorii anticorupție au venit cu noi detalii despre schema prin care au fost spălati peste 20 de miliarde de dolari din sistemul bancar din Republica Moldova.

    Procurorul Anticorupţie Viorel Morari a descris schema de spălare a banilor în care erau implicaţi judecători din sectoarele Râşcani şi Centru al capitalei, dar şi magistraţi din raioanele Căuşeni, Comrat, Teleneşti şi Ungheni. Operaţiunea s-a derulat în cel puţin şapte etape.

    "La prima etapă, două companii off-shor, un creditor şi un debitor, au încheiat un contract de împrumut. Acestea erau reprezentate în toate cazurile de cetăţeni ucraineni", a explicat Morari.

    În a doua etapă, creditorul şi debitorul au semnat o scrisoare de garanţie, iar în calitate de garant este inclus un cetățean al Republicii Moldova, greu de identificat, adesea din regiunea transnistreană, care tocmai au primit buletinul de identitate şi care nu are un loc stabil de trai. Suma contractelor încheiate varia între 250 şi 700 milioane de dolari, a precizat procurorul.

    La etapa a treia erau semnate contracte de fidejusiune cu patru companii din Federaţia Rusă, care se obligau să restituie datoriile în cazul nerespectării prevederilor contractuale de către debitor.

    "Etapa a patra consta în neonorarea obligațiunilor contractuale și adresarea în instanțele de judecată a creditorului de la domiciliul persoanei garant. Din acest motiv era nevoie de un cetăţean moldovean în calitate de garant, ca să argumenteze competenta instanței de judecată la examinarea cererii prin procedură în ordonanță", a dezvăluit în continuare Viorel Morari.

    Ulterior, Instanța admitea cererea, chiar dacă erau comise încălcări la procedura de înaintare a cererii. După care, compania off-shor, adresându-se executorilor judecătorești, încasa din conturile de corespondență a companiilor din Federația Rusă într-o bancă din Moldova. Este vorba despre Moldindconbank, pentru a încasarea sumele de bani în baza ordonanței judecătorești.

    "În etapa a şasea, executorul judecătoresc se adresează la Moldindconbank, unde companiile care erau fidejusori garantau cu propriul capital executarea contractului între doi agenți economici din zona de jurisdicției off-shor, se încasau banii companiilor rusești pe conturile corespondente ale Moldindconbank", a mai dezvăluit Mirari.

    La ultima etapă, banii erau transferaţi pe conturile executorului judecătoresc şi erau transmişi creditorilor, adică companiilor off-shor, reprezentate de cetățeni ucraineni. Ulterior banii ajungeau pe conturile mai multor companii din Estonia, Elveţia, Letonia, Germania, Franţa şi China.

    "Este o schemă extrem de complexă şi din acest motiv durează atât de mult acest proces de investigarea acestui caz de spălare a peste 20 miliarde de dolari”, a detaliat Morari.

    Procurorii nu au venit cu prea multe detalii despre lista persoanelor arestate marţi, 20 septembrie, însă au promis că lista magistraţilor implicaţi în schema spălării de bani va fi făcută publică, mâine, 22 septembrie.

    Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie împreună cu procurorii anticorupţie au desfăşurat, marţi, percheziţii la mai multe judecătorii din ţară, inclusiv la domiciliile unor judecători.

    Descinderile vizează acte de corupţie în care ar fi implicaţi unii magistraţi. Din cele 20 de persoane vizate în dosar, 18 au fost reţinute. Ancheta pe numele celor 16 judecători a început în urma unei sesizări depusă, marţi, de procurorul general interimar Eduard Harunjen la Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat urmărirea penală pe numele magistraţilor.

    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei