13:40 17 Iulie 2019
În direct
  • EUR19.85
  • USD17.69
  • RUB0.28
  • RON4.20
  • UAH0.68
    Prostituată

    Româncă plecată la muncă în Italia, făcută sclavă și forțată să se prostitueze

    © Flickr/ Blemished Paradise
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    32833

    O tânără româncă de 28 de ani, care fusese chemată în Italia pentru a munci ca îngrijitoare, a avut parte de o experiență cumplită. Cum a reușit să scape.

    BUCUREȘTI, 29 sept — Sputnik. Victima, o femeie din România, de 28 de ani, de etnie romă, a ajuns pe 30 august la Foggia, însă bărbații care au adus-o în Italia au forțat-o să se prostitueze și să cerșească, potrivit gazetaromaneasca.com

    Însă, din fericire, femeia a reușit să trimită surorii sale un mesaj pe telefon: „ITALIA FOGGIA SUNĂ". După ce a primit mesajul, sora tinerei i-a anunțat pe doi voluntari ai serviciului civil în străinătate din Arad că românii ar fi ajuns în orașul Foggia la bordul unui autoturism. 

    Femeia a încercat să-și contactateze sora, însă aceasta din urmă a spus că a fost sechestrată și nu poate vorbi la telefon. Victima era ostatică, iar documentele îi fuseseră sustrase de către bărbați. A fost și bătută de bărbații care au dus-o în Italia. Scopul răufăcătorilor era de a o face să se prostitueze la Foggia pe timpul serii, în apropierea gării, și să o oblige să cerșească în timpul zilei. 

     

    Voluntarii, la indicația personalului de la secția Criminalitate Străină și Prostituție, au trimis prin WhatsApp imaginile femeii sechestrate și indicații despre bărbatul care ar fi dus-o în Italia. Au început anchetele, iar femeia a fost depistată la Termoli. Poliția a reținut-o și pe Isaura Mustafa, de 24 de ani, femeia care o păzea pe victimă.

    Tagurile:
    Migratie, Migranți, Diaspora românească, Român, Sclavie, Prostituție, România, Italia


    Știrile Zilei