19:13 20 Noiembrie 2017
Chişinău+ 5°C
În direct
    Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac

    (VIDEO) Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac, bijuteria din inima Munţilor Făgăraş

    © Photo: soundofice.eu
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    8322

    Situat între crestele îngheţate ale Munţilor Făgăraş, în apropierea lacului glaciar Bâlea, unicul Hotel de Gheaţă din România şi din Europa de Est atrage în fiecare iarnă o mulţime de turişti, fiind vizitat mai ales de turişti străini. Povestea acestei construcţii unice din inima Munţilor Făgăraş. Cât costă un sejur.

    BUCUREŞTI, 11 ian — Sputnik. Începând din anul 2005, Hotelul de Gheaţă din Munţii Făgăraş, amplasat la o altitudine de 2034 metri, este reconstruit în fiecare iarnă din blocuri imense de gheaţă scoase din lacul glaciar Bâlea.

    Pe lângă blocurile de gheaţă, constructorii adună şi cantităţi mari de zăpadă de pe întregul versant, aceasta fiind folosită ca element de legătură pentru fixarea cărămizilor de gheaţă. Nu numai materialele de construcţie, dar şi toate piesele de mobilier şi decoraţiunile sunt făcute din gheaţă şi zăpadă. Chiar şi paharele şi farfuriile din restaurantul hotelului sunt din gheaţă.

    Hotelul este format dintr-o încăpere centrală care face legătura cu toate cele 15 camere în care pot fi cazaţi turiştii. În încăperea centrală se află restaurantul şi barul hotelului. Turiştii care preferă mai multă intimitate se pot caza în complexul de igluuri alăturate clădirii principale.

    În fiecare an este abordată o temă diferită în funcţie de care sunt realizate decorul şi arhitectura camerelor. De exemplu, anul acesta, tematica este „Cinema on ice", camerele fiind decorate cu statui reprezentând personaje celebre de film.

    Lângă hotel se ridică şi o frumoasă biserică de gheaţă, construită după modelul vechii biserici fortificate de la Mălâncrav, județul Sibiu. Altarul este decorat cu sculpturi de gheaţă în alto-relief (ale cărui elemente ies puternic în evidenţă).

    Cei care doresc să se cazeze în hotel nu trebuie să se teamă de temperatura scăzută, fiind asigurate condiţiile optime de cazare. Deşi sunt din gheaţă, paturile au deasupra saltele, saci de dormit şi pături groase.

    Turiştii se pot bucura de zăpadă practicând sporturi de iarnă şi alte activităţi distractive precum schi, săniuş, patinaj şi plimbări cu snowmobilul. Turiştii care sunt cei mai captivaţi de hotel sunt mai ales cei străini, care au rar zăpadă în ţara lor.

    În perioada sărbătorilor de iarnă, toate camerele hotelului au fost ocupate. Însă acum sunt şanse să găsiţi camere libere, pe care le puteţi rezerva şi online. O noapte într-o cameră dublă în Hotelul de gheaţă costa 450 de lei, iar iglu 660 lei. Copiii dispun de reducere de 50%. Preţul pentru vizitarea construcţiei de gheaţă este de 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii.

    Accesul la hotel se face prin urcarea cu telecabina de lângă hotelul Bâlea Cascadă, fiind cea mai recomandabilă modalitate de acces. Până la hotelul Bâlea Cascadă se poate urca şi cu maşina pe timp de iarnă. În perioada iernii, şoseaua Transfagaraşanul este închisă.

    Tematic

    Oraşul Sibiu a fost inclus pe harta mondială a turismului
    Tagurile:
    Hotelul de Gheaţă, Turism, Odihnă, Lacul Bâlea, Sibiu
    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei