20:33 22 Octombrie 2018
În direct
  • EUR19.47
  • USD16.99
  • RUB0.26
  • RON4.17
  • UAH0.60
    Supermarket

    Familia din România care trăiește fără hrană din supermarket

    CC BY-SA 2.0 / Kristina D.C. Hoeppner / Aldi in Penn Yan
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    69181

    O familie din Cluj a renunţat să mai cumpere alimente şi cosmetice din supermarket. S-au asociat cu alte familii care le împărtăşesc stilul de viaţă şi mănâncă doar ceea ce produc singuri sau ceea ce pot cumpara din gradinile ţăranilor. Ei vorbesc despre „economia dăruirii" şi despre proiectele comunitare pe care le-au dezvoltat.

    BUCUREŞTI, 23 ian — Sputnik. Dan, economist, şi Adela, sociolog, au decis să nu mai consume hrană procesată sau legume produse în mod industrial, iar de trei ani au renunţat definitiv la produsele cumpărate din supermarket, potrivit stirileproTV.

    Ei s-au asociat cu încă 10 familii care le împărtăşesc stilul de viaţă, au facut contract cu un fermier şi, pentru 100 de lei pe sezon, primesc fiecare, saptamanal, câte un coş plin cu legume cultivate în grădini.

    Acum, pe timp de iarnă, cămară lor este plină cu bunătăţi preparate de ei în casă. Cei doi soţi ies vara şi culeg mere, prune, măceşe, mentă sau salcâm, din care fac gemuri şi ceaiuri. Cosmeticele şi le produc tot în casă.

    Mai mult, timp de 3 ani, peste 1000 de oameni din străinătate le-au trecut pragul casei. Unii dintre ei au stat câteva zile, alţii chiar şi jumătate de an. Musafirii nu plătesc niciun leu pe cazare, însă sunt invitaţi să împărtăşească din experienţele lor şi să se implice în activităţile de voluntariat pentru dezvoltarea comunităţii din Cluj.

    „Am deschis uşa mai târziu la ceea ce am aflat mai târziu de la oameni care ne-au trecut pragul că se numeşte economia darului. Din 2013 încoace trăim o viaţă extrem de bogată spiritual, emoţional şi material", a spus Adela Fofiu Sampetreanu.

    Unul dintre proiectele comunitare dezvoltate de cei doi soţi este „Repair café", un loc în care oamenii pot să repare obiecte care li s-au stricat şi pot învaţa cum să reducă risipa alimentară.

    Tematic

    Cum afli dacă un produs din supermarket este sigur fabricat în România
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei