21:43 21 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.37
  • USD17.40
  • RUB0.27
  • RON4.07
  • UAH0.69
    Vladimir Vîsoțki

    Vladimir Vîsoțki, cel care a cântat luptând și a luptat cântând

    © Sputnik / Галина Кмит
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    29333

    Vladimir Vâsoțki ar fi împlinit astăzi 79 de ani. El este poetul care și-a cântat versurile și a reușit să devină o legendă în timpul vieții sale zbuciumate.

    CHIȘINĂU, 25 ian — Sputnik. La 25 ianuarie se împlinesc 79 de ani de la nașterea marelui actor, poet și cant-autor Vladimir Vîsoțki. Pentru o mare parte dintre cetăţenii Republicii Moldova, dar şi pentru toţi acei care au trăit în perioada Uniunii Sovietice, Vâsoţki a fost o legendă vie. El şi-a cântat poezia pe acorduri de chitară pe care le compunea peste noapte. La acea vreme, puțini care aveau curajul să cânte în public asemenea versuri. Cu toţii cunoaştem cum funcționa cenzura în sistemul sovietic. Din această cauză, Vîsoțkii a fost intimidat şi chiar interzis la un moment dat.

    Pentru ca să ascultăm întreaga operă a lui Vladimir Vîsoţki vom avea nevoie să ascultăm 25 de ore continuu. El a compus şi a interpretat peste 400 de cântece și a jucat 30 de roluri în adaptări cinematografice, a fost actor de teatru și a concertat aproape în toate orașele mari ale Uniunii Sovietice, chiar și în câteva din afara granițelor URSS (Paris, New York ș.a). Întreaga cariera de actor și-a realizat-o pe scena teatrului "Taganka" din Moscova. Rolul lui Hamlet interpretat de el este și astăzi considerat ca unul dintre cele mai reușite spectacole ale teatrului "Taganka".

    Potrivit publicației Glasul, Vladimir Vîsoţki este autorul volumului de versuri "Nerv", apărut postum, în perioada anilor optzeci. Versiunea românească a acestei cărți a apărut la editura "Univers". A fost căsătorit cu celebra actriță franceză de origine rusă Marina Vlady — autoarea unui roman memorialistic despre Vîsoţki a cărui traducere s-a făcut și în românește, la începutul anilor nouăzeci.

    Potrivit sursei citate, în România, a fost publicată cartea "Tãcere albã — Vladimir Vîsotki" scrisă de Doina Antonie Constantinescu, care a apărut în colecția Akademos a Editurii Didactice și Pedagogice Bucuresti, în anul 1997.

    Si azi, ca întotdeauna, muzica lui Vladimir e aici, lîngã noi, umanã, firească, vibrantă, directă. De intensă trăire si largă respiraţie.

    Mai jos puteți admira câteva dintre melodiile sale, traduse și subtitrate. și publicate pe canalul de Youtube al Asociatiei de cooperare România-Rusia.

    Melodia "Balada navei eșuate"

    Melodia "Gimnastica de dimineaţă"

    Melodia "Cântec liric"

    Melodia "Unde ţi-s cei 17  ani?"

    Tematic

    Cum o rusoaică a cucerit România
    Tagurile:
    Vladimir Vîsoțki, poet, Moldova, URSS, Rusia, București, Vladimir Vîsoțki, URSS, Moldova, Rusia, România


    Știrile Zilei