16:14 16 August 2017
Chişinău+ 31°C
În direct
    Bursa de Valori din București

    Încă un combinat făcut bucăţi şi vândut

    © Facebook / Bursa de Valori din București
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    5012

    Într-un document transmis joi către BVB, Adunarea Creditorilor ultimului combinat din România a hotărât pe 6 martie 2017 modificarea planului de reorganizare a societăţii, urmând să fie vândut pe pachete de active funcţionale.

    BUCUREŞTI, 10 mar — Sputnik. Adunarea Creditorilor de la Oltchim SA a transmis joi către BVB un document prin care se arată metoda de privatizare a combinatului, relatează Money.

    Potrivit documentului, nu va exista nicio obligaţie de transfer a salariaţilor Oltchim către cumpărători, iar datoriile societăţii rămân în sarcina acesteia.

    „Modificarea planului priveşte exclusiv metoda de vânzare a Oltchim SA în sensul în care se va face ofertarea şi vânzarea activelor pe pachete de active funcţionale şi nu prin metoda transferului activelor şi activităţii actuale pe Oltchim SPV, întrucât metoda iniţial aprobată nu observa, în opinia Uniunii Europene, principiul discontinuităţii economice, fapt care atrage riscul recuperării presupusului ajutor de stat de la cumpărător", se precizează în document.

    Decizia a fost luată în condiţiile în care metoda iniţială de privatizare ar putea fi considerată riscantă pentru investitori. Învestitorii ar putea să fie obligaţi să plătească eventuale prejudicii constatate în urma unei investigaţii demarate de Comisia Europeană.

    În acest caz este posibil ca potenţialii investitori să se retragă.

    În aprilie 2016, Comisia Europeană a deschis o investigaţie aprofundată pentru a verifica dacă anularea datoriilor de către statul român şi continuarea aprovizionării Oltchim de către întreprinderi de stat au respectat normele UE privind ajutoarele de stat.

    În cazul în care Comisia va concluziona că Oltchim a primit ajutoare de stat, aceasta va evalua dacă ajutorul ar putea fi compatibil cu normele UE.

    Oltchim a fost este una din cele mai mari companii de produse chimice din Europa de sud-est.

    Compania a fost înființată în 1966 și comercializa policlorură de vinil (PVC), sodă caustică, propenoxid, propilenglicol, polieteri polioli sau materiale de construcții în peste 80 de țări.

    Tematic

    Cel mai important cotidian financiar românesc titrează: "Bursa e pe moarte"
    Tagurile:
    transferului activelor, Adunarea Creditorilor, Oltchim SA, Bursa de Valori Bucureşti, Comisia Europeană
    Reguli de utilizareCOMENTARII





    Știrile Zilei