23:12 23 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.12
  • USD17.88
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
    stewardesa

    10 lucruri surprinzătoare pe care nu le ştiaţi despre zborurile cu avionul

    © Sputnik / Ruslan Krivobok
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    149 0 0

    Unii călătoresc des cu avionul şi sunt obişnuiţi cu zborurile, însă altora experienţa zborului le creează emoţii. Însă sunt mai multe aspecte legate de călătoria cu avionul pe care majoritatea oamenilor nu le ştiu.

    BUCUREŞTI, 25 mai — Sputnik. Revista Cosmopolitan a întocmit o listă cu 10 lucruri care vor schimba ceea ce credeţi despre călătoriile cu avionul:

    1. Agenţii de la poarta de îmbarcare au o putere mai mare decât vă imaginaţi: aceştia pot refuza îmbarcarea anumitor persoane care creează suspiciuni sau a persoanelor aflate în stare de ebrietate sau chiar vă pot schimba locul în avion;

    2. Însoţitorii de bord încep să fie plătiţi doar după ce decolează avionul, astfel că nu prea sunt încântaţi atunci când apar întârzieri;

    3. Mai multe lucruri din avion sunt rar curăţate, cum sunt, de exemplu, rezervorul în care este păstrată apa pentru cafea şi ceai sau tăvile prinse de scaunul din faţă pe care le coborâţi pentru a lua masa. Aceste tăvi sunt rareori curăţate, astfel că e bine să aveţi cu voi şerveţele dezinfectante.

    4. Însoţitorii de zbor apelează la diverse „trucuri" în timpul călătoriei, de exemplu, pot lăsa în toaletă o pungă de cafea, pentru că aceasta poate absoarbe mirosul neplăcut sau acţionează ca un dezinfectant, având în vedere că nu prea există produse de curăţare în avion.

    5. Deseori, adevăratul motiv al întârzierilor sau anulării zborurilor nu este dezvăluit: pentru ca avionul să poată decola, este obligatoriu să fie prezenţi un număr minim de membri ai echipajului, însă se poate întâmpla ca însoţitorii de zbor să nu mai ajungă la zborurile programate dacă există întârzieri la alte zboruri. În alte situaţii, sunt întârzieri sau anulări din cauza unor ameninţări teroriste sau a problemelor de siguranţă, însă în aceste cazuri, compania va spune călătorilor că au intervenit probleme mecanice.

    6. Însoţitorii de zbor sunt obligaţi să ia pauze în timpul zborurilor mai lungi de șase ore, astfel că există o uşă care dă în cabine secrete, cu paturi supraetajate, unde aceştia merg să se odihnească.

    7. Este interzisă filmarea sau fotografierea personalului din interiorul avionului, fiindcă imaginile ajunse în online pot fi folosite de răuvoitori pentru a analiza detalii din interiorul avionului.

    8. Mâncarea din avion nu pare a fi niciodată bună, întrucât, din cauza altitudinii, papilele gustative „amorțesc".

    9. În caz de urgenţă medicală, însoţitorii de zbor sunt bine instruiţi: ei ştiu să utilizeze truse de prim-ajutor, să facă manevre de resuscitare și manevra Heimlich. În cazuri mai serioase, pot lua legătura prin telefon cu un medic care le poate oferi asistenţă.

    10. În cazul turbulenţelor, însoțitorii de zbor vă îndeamnă să va fixaţi centura de siguranță, chiar dacă e o zi senină şi însorită. Din cauza turbulenţelor, vă puteţi lovi de tavan sau de pereții avionului şi să vă alegeţi cu oase rupte. Însă turbulenţele nu pot duce la prăbuşirea avioanelor, întrucât acestea sunt proiectate să reziste la turbulențe extreme.

    Tagurile:
    Emoții, zboruri, avion
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei