00:59 21 Septembrie 2017
Chişinău+ 23°C
În direct
    Marea Neagră, furtună

    În mijlocul verii, apa Mării Negre este foarte rece. Apa ajunge chiar până la ..

    panoramio.com
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    250 0 0

    Luni dimineață erau doar 5 grade Celsius la Vatra Dornei, la Mangalia erau 18 grade, iar apa mării este plină de alge și foarte rece.

    BUCUREȘTI, 17 iul — Sputnik. Vremea începe să se încălzească de luni, după două zile cu ploi şi temperaturi scăzute în aproape toată țara, scrie Digi24.

    În Marea Neagră apa este foarte rece pentru această perioadă. Temperatura mării a coborât la 18 grade Celsius, iar în unele zone are și 16 grade Celsius.

    Specialiștii spun că aceste temperaturi scăzute ale apei se datorează faptului că vântul a bătut din sud-vest, dinspre uscat spre mare, stratul superficial a fost împins spre larg și au urcat la suprafaţă ape de adâncime, mai reci.

    Totodată, în ultimii ani algele nu s-au mai înmulţit atât de mult deoarece calitatea apei a fost mai bună. De asemenea, au contribuit și lucrările de modernizare efectuate la stațiile de epurare de pe coasta Mării Negre.

    Astăzi, apa mării are în jur de 20 de grade Celsius.

    Tematic

    De astăzi turiștii de pe litoral vor fi în mai mare siguranță
    Pe litoralul românesc turiștii sunt întâmpinați cu „surprize”
    Un fenomen straniu ia amploare în Marea Neagră. Explicația pe care o oferă NASA
    O fetiță de 11 ani s-a înecat în Marea Neagră
    Tagurile:
    fenomen meteorologic, marea, apă
    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei