05:03 26 Septembrie 2017
Chişinău+ 16°C
În direct
    Pelaghia Roșu - o eroină a românilor

    Eroi și istorii uitate: Pelaghia Roșu, dăscălița ce a învins armatele ungare

    © Facebook / Școala Pelaghia Roșu din Mărișel
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    154660

    O eroină autentică, "Ioana D´Arc a moților", o învățătoare care a condus genial o armată de femei cu care a învins trupele ungurești în revoluția lui Avram Iancu

    BUCUREȘTI, 27 aug — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Într-o perioadă în care naționalismul devine un fel de sentiment anacronic, blamat pe plan "comunitar", iar faptele cele mai comentate sunt eminamente din zone promiscue, încercăm să prezentăm figuri de români care demonstrează că națiunea aceasta are cu ce se mândri — și are de ce să nu se rezume la statutul de colonie.

    Încep cu un caz unic, acela al unei țărănci istețe și viteze din satul Mărișel, din județul Cluj, o femeie care a devenit o legendă a Ardealului după marea epopee a revoluției moților lui Iancu, în 1848-49.

    Se numea Pelaghia Roșu, s-a născut în 1800 într-o familie de moți. Pelaghiei, unicul copil al familiei, i-a plăcut cartea, iar dascăl i-a fost chiar tatăl ei, Ioan Dufle, țăran vrednic, ales "jude sătesc". Apoi familia a susținut-o să se instruiască la școli din Budapesta, unde a învățat timp de trei ani. S-a întors acasă, devenind învățătoare — "dăscăliță" — în satul natal.

    Soțul ei s-a numit Ioan Roşu, dar cel care s-a remarcat la Revoluția lui Iancu a fost singurul ei copil, Indrei (sau Andrei). Vitejia și priceperea i-au adus gradul de "centurion" în oastea lui Avram Iancu.

    Luptele de la Mărișel în care s-a distins Pelaghia Roșu reprezintă un episod cu adevărat eroic — și este o mare greșeală că asemenea momente ale istoriei sunt atât de puțin cunoscute. După această bătălie, mulți istorici o vor numi pe Pelaghia Roșu "Ioana D´Arc" a României. Iată desfășurarea acestui adevărat război pentru cucerirea satului Mărișel, pentru care s-au dat patru bătălii crâncene și mărișenii vor lupta decisiv într-o a cincea sângeroasă luptă, la Fântânele.

    Apărarea Mărişelului a fost organizată, condusă şi realizată de Pelaghia Roşu şi fiul ei Indrei, scrie profesorul Teodor Șandor. "În prima încercare de a ajunge la Mărişel în ziua de 1 februarie 1849, marişencele au luptat alături de bărbaţii şi copiii lor, contribuind la învingerea duşmanului şi obţinerea victoriei".

    „La 26 Februarie, 600 de honvezi porniră din Gilău spre Marișel", scria în 1928 publicistul și omul politic Ion Rusu Abrudeanu. "Trupa noastră compusă din locuitori ai aceluiași sat primi pe dușman la Vârfu Bătrânei. Lupta ținu șase ore cu rezultat schimbător, până când la urmă rebelii (ungurii, n.n) au fost respinși și urmariți pâna la Gilău. Ei lăsară pe câmpul de luptă 13 morți; numarul răniților nu este cunoscut, au fost însă încărcați pe patru care. Vitejii mărișeni au avut de plâns 6 morți; 4 case și 3 sure le-au fost arse și 30 de vite furate", îşi continuă descrierea autorul.

    Pe 12 martie 1849, ungurii revin dinspre Gilău, de data aceasta erau o adevărată armată —1.600 de honvezi și având tunuri. "Doreau să răzbune înfrîngerile suferite, aşa cum numai ei ştiau şi practicau, cu pedepse care zguduie orice minte omenească", scrie prof. Șandor.

    Iată bătălia în descrierea lui Ion Rusu Abrudeanu, prezentată într-un din cărțile sale, "Moţii. Calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit", lucrare fundamentală pentru istoria Apusenilor:

    "Atunci se oferiră pentru această demonstrație femeile bravilor munteni. Pe cap cu pălării bărbătești, încalecară toate și se suiră în cea mai frumoasă ordine pe muntele Grohoiu în sus. (…) Ajunse pe înalțime, ele se împărțiră astfel, ca să nu poată fi văzute de dușman; numai Pelaghia Roșu observa de pe o înălțime mișcările armatei ungurești. Când aceasta sosi la un punct desemnat mai dinainte, Pelaghia suflă în corn, calărețele apărură din toate părțile și făcând un sgomot mare se puseră în mișcare. Acesta era pentru Mărișeni semnalul de atac. Ei se năpustiră din toate părțile asupra dușmanului, aducând cea mai mare zăpăceala în rândurile lui. Lupta fu scurtă, căci Ungurii nu mai căutară să lupte, ci să scape cu viața".

    Tactica Pelaghiei reușise — ungurii s-au speriat crezând că femeile costumate ca bărbații sunt temuta cavalerie a moților. Treizeci de morti au lăsat ungurii pe câmpul bătăliei, "între care un capitan si un sergent-major Vitez Lajos, iar răniții lor fură încarcați în 6 care", povestește Ion Rusu Abrudeanu. Fugăriți de români până la Someșul Rece, ungurii mai pierd aproape 100 de oameni la trecerea râului.

    Dar ungurii nu renunță, și la începutul lui iulie 1849 oastea ungurilor, comandată de Vasvary Pal, atacă din nou Mărișelul. Pe 5 iulie are loc o ciocnire cu avangarda lui Vasvari care a ocupat satul, "prădînd şi omorînd tot ce a întîlnit în cale, aprinzînd casele şi în beţia primei izbînzi", scrie profesorul Teodor Șandor. Apoi se îndreaptă plini de încredere spre Fântânele.

    A doua zi, pe 6 iulie 1849, comandantul Vasvari înaintează biruitor, în frunte cu fanfara, dar nu își dă seama că aprigii moți pregătiseră o capcană mortală. După ce avangarda a trecut, atunci când grosul armatei ungare a ajuns într-un fel de defileu, "se porneşte uraganul, Vaşvari cu armata lui au fost prinşi în cleştele morţii, într-o văgăună cu ţărmuri înalte acoperite de brazi", scrie poofesorul Șandor.

    "Vrednicele şi curajoasele femei din Mărişel, îndemnate de Pelaghia Roşu, aruncau în capul duşmanului tot ce le cădea în cale. Erau încrîncenate, curajoase şi hotărîte să facă tot ce pot pentru a distruge şi pedepsi pe cei care în urmă cu cîteva zile le-au omorît bătrînii, copiii şi le-au distrus satul lor drag. De după fiecare copac se ridică o secure şi pornea un bolovan, tulnicele cu chemări repezi răsunau din toate părţile", povestește Șandor.

    Imediat ce defileul se lărgea, pe unguri îi aşteapta o altă surpriză — peste 100 de vânători postați strategic printre brazi făcură prăpăs cu tirul lor precis! A urmat asaltul final.

    "Vânătorii, lăncierii şi curajoasele femei în frunte cu Pelaghia Roşu, s-au aruncat în rîndurile armatei invadatoare, zdrobind-o şi rostogolind-o la vale într-o luptă sîngeroasă pe viaţă şi pe moarte. Lăncile şi topoarele erau singurele arme ce se mai puteau folosi în încleştare, moţii plini de furie izbesc cu ele fără milă în cotropitorii care le-au ucis copiii şi bătrînii. Ungurii fugeau în disperare ca să îşi scape viaţa", afișăm din articolul publicat în "Făclia" de profesorul Teodor Șandor.

    850 de honvezi, Vasvary și cei mai importanți comandanți unguri au fost uciși la Fântânele. După marea victorie, la scurt timp a urmat căderea Iancului și represaliile ungurești. Printre cei mai vizați erau locuitorii Mărişelului — care "se ascundeau prin locuri neprielnice şi puţin accesibile unde şi-au dus şi puţinul avut care le-a mai rămas după arderea satului lor", scrie prof. Șandor.

    "Fiindu-le arse gospodăria şi pentru a se apăra, Pelaghia şi familia ei s-au ascuns la omul lor de încredrere, Lazăr Bâlc din hoanca lui Timofie, loc mărginit în trei părţi de pădure, iar singurul loc de acces era bine păzit pentru a o apăra pe Pelaghia, care era rănită în lupta purtată la Fântînele şi familia ei era căutată insistent de unguri", povestește sursa menționată.

    Pelaghia Roșu s-a săvârșit din viață pe 10 iunie 1870, în satul pe care-l apărase cu atâta vitejie. I s-a ridicat o frumoasă cruce, care mai apoi, pe ascuns, în toiul unei nopți din 1900, a fost schimbată cu un mic monument din piatră. Frumoasa școală din comuna Mărișel îi poartă acum numele, iar în mijlocul curții este statuia eroinei moților — mereu înconjurată cu flori! O pictură murală din sat o înfățisază între eroii Ardealului, Horea și Avram Iancu.

    Să mai spunem că numele "dăscăliței satului", ca și nemuritorul atac al "femeilor călărețe" apare într-un text scris de însuși Avram Iancu și trimis împăratului:

    "(…) sosind la pozițiile menite pentru dânsa, Pelaghia Roșu suflă în bucium, femeile călărețe se iviră din toate lăturile, înălțară un strigăt mare și se puseră în mișcare" scrie Avram Iancu în Raportul său către Franz Josef.

    Iar în prima Enciclopedie românească, publicată la Sibiu, în 1898, directorul revistei Transilvania a marii organizații culturale "Astra", publicistul Corneliu Diaconovici scrie despre Pelaghia Roșu:

    „Eroină română, născută în anul 1800 în Mărişel, în munţii Apuseni ai Ardealului, a fost o ţărancă foarte inteligentă şi foarte însufleţită pentru cauza naţională, pentru care şi-a închinat viaţa cu devotament şi curaj. A luat parte la luptele sângeroase împotriva armatelor maghiare, anume la: 12 martie şi în 6 iulie 1849. Prima dată în fruntea a 80 de femei, toate călări, a luptat împreună cu glotaşii comandaţi de fiul ei, Andrei, la muntele ‘Grohot'. Comanda supremă o avuse dânsa. Lupta s-a terminat prin înfrângerea honvezilor. A doua oară s-a alăturat la ‘Fântânele' la oastea Iancului, împotriva armatei maghiare şi s-a încheiat cu înfrângerea ei şi omorârea căpeteniei lor Vasvari."

    Pelaghia Roșu — o eroină a românilor, o pagină de istorie care să ne facă mândri de neamul și trecutul nostru!

    Tagurile:
    dăscăliță, armate ungare, eroi, istorii, Pelaghia Roșu
    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei