01:21 18 Decembrie 2017
În direct
    Familie, copii

    Copiii români se întorc străini din Diaspora. Nu-şi mai cunosc limba

    © Sputnik/ Владимир Вяткин
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    101 0 0

    Copiii românilor care sunt nevoiţi să se întoarcă acasă, după ce aceste familii au muncit o perioadă în străinătate, întâmpină mari dificultăţi de adaptare în ţară, nu mai vorbesc limba română şi, de cele mai multe ori, aceştia nu au avut niciodată contact cu şcoala românească.

    BUCUREŞTI, 11 oct — Sputnik. Elevii români care au studiat mai mult timp în străinătate şi se întorc acasă împreună cu familiile lor se acomodează foarte greu la şcoală în România şi vorbesc cu dificultate limba maternă.

    În ultimii doi ani, peste 400 de elevi suceveni s-au întors din străinătate, solicitând echivalarea studiilor urmate peste hotare, potrivit Monitorul de Suceava.

    Majoritatea au până în 10 ani, ceea ce înseamnă că mulţi dintre ei nu au avut până acum contact cu învăţământul românesc. Mai mult, unii s-au născut peste graniţe.

    Datele furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava arată că 418 cereri de echivalare au ajuns pe adresa instituţiei. Astfel, în anul şcolar 2016-2017 s-au înregistrat 311 solicitări de echivalare de studii din străinătate, după cum urmează: 185 în ciclul primar, 92 în cel gimnaziu, 34, în ciclul inferior al liceului (clasele IX-X) şi 9 situaţii de echivalare la clasele XI-XII. Totodată, în anul şcolar 2017-2018 sunt înregistrate 98 de solicitări de echivalare de studii din străinătate, după cum urmează: 72, în ciclul primar, 12, în gimnaziu, 14, în ciclul inferior al liceului (IX-X).

    Întrucât nu există programe care să vină în sprijinul acestor copii care întâmpină dificultăti de adaptare, întreaga responsabilitate revine profesorilor şi psihologilor şcolari.

    De de altă parte, zeci de elevi părăsesc şcolile sucevene după ce părinţii lor decid să se mute în străinătate, unde muncesc. Astfel, în ultimii doi ani, 136 de elevi au solicitat IŞJ Suceava echivalarea studiilor pentru a învăţa în şcoli din afara ţării.

    Tematic

    Diaspora: Ajutor financiar pentru familiile de români cu copii mici
    Românii din diaspora: cum pot obţine o carte de identitate italiană
    Diaspora nu trebuie confiscată de politicienii dâmboviţeni!
    Românii din Diaspora: cum îşi pot deschide un cont bancar în altă ţară a UE
    Romania, second among the countries with the fastest growth in their diasporas
    Dramele românilor din Diaspora: o româncă s-a aruncat în gol de pe un pod înalt
    Tagurile:
    Limba română, Diaspora, români, copii
    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei