08:17 18 August 2018
În direct
  • EUR18.91
  • USD16.64
  • RUB0.25
  • RON4.06
  • UAH0.60
    Vin albastru

    Detalii care te lasă mască. Cum devii dependent de alcool fără să-ți dai seama

    www.facebook.com/GikBlueWine
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    163 0 0

    Dependența de alcool este una dintre problemele grave cu care se confruntă un număr mare de moldoveni. Care este primul pas către dependența de alcool? Este alcoolul un drog? Cum procedăm în cazul în care în familie avem un alcoolic? Răspunsuri la aceste întrebări aflați din următorul interviu.

    Interviu cu Victor Ianovschi, psiholog la Centrul Republican de Narcologie.

    Cristina Bumbu-Dănuță, pentru Sputnik Moldova

    De ce multor oameni le este frică să vină la Dispensarul Republican de Narcologie?

    Deoarece cetățenii au impresia că acesta este o instituție al cărei prag îl pășesc doar persoanele care și-au pierdut integritatea psihică din cauză că sunt dependente de alcool sau de un anumit drog.

    Când se adresează persoanele dependente de droguri sau alcool la instituția dumneavoastră?

    Mulți vin prea târziu, atunci când consecințele dependenții de alcool sau droguri sunt grave. Oamenii nu prea vin pentru a se informa sau pentru simple consultații, ei vin doar la îndemnul rudelor sau aduși silit de acestea ori prieteni. O altă problemă este că oamenii nu prea știu care sunt semnele consumului de droguri, nu știu cum să ajute persoanele care consumă droguri.

    Ar trebui să meargem mai des la psiholog? Ne-ar ajuta asta să nu cădem în mrejele dependenții?

    Cred că da. Oamenii din țara noastră preferă să discute problemele cu vecinii și evită să meargă la psiholog. Deși corect ar fi să meargă la un specialist care îi va spune exact ce ar trebui să facă, ori un vecin nu are pregătirea necesară pentru a soluționa problema altcuiva (doar dacă acesta nu este cumva psiholog).

    Credeți că în prezent societatea este informată bine despre beneficiile vizitelor la psiholog?

    În Republica Moldova sunt campanii de informare, poate că nu îndeajuns. Dar există o interconexiune cu situația economică din țară. În prezent, moldovenii se confruntă cu sărăcia, aceasta înseamnă că cetățenii se gândesc mai întâi de toate la nevoile fiziologice și mai puțin la dezvoltarea lor spirituală. Atât timp cât oamenii sunt flămânzi, ei nu au timp să se gândească și la echilibrul lor emoțional.

    Domnule Ianovschi, de unde începe drumul spre dependența de alcool?

    Chiar în familie. În Republica Moldova există o cultură a consumului de alcool. Încă din familie copii sunt învățați că e bine să bei câte o gură de vin pentru a fi mai sănătos. Ceea ce e total greșit. Alcoolul are aceleași efecte ca drogurile.

    De ce medicii ne recomandă uneori să bem câte un pahar de vin?

    Într-adevăr, există informații că în vin se conțin substanțe care fac bine sănătății noastre. Doar că trebuie să știm că acestea pot fi găsite și în sucuri, de exemplu, doar că sucul spre deosebire de vin face doar bine, nu și rău.

    Este evident că moldovenii nu vor renunța la alcool în totalitate. Ce le-ați spune pentru a-i convinge?

    Este alegerea fiecăruia. Unii încearcă să consume controlat, foarte rar, doar la sărbători. Noi ar trebui să ne întrebăm mai întâi dacă avem sau nu nevoie de acel pahar de vin. Chiar dacă consumăm alcool trebuie să fim atenți la acea limită care te conduce spre abuz, ulterior către dependență. Primele semne sunt stările de mahmureală. Atunci organismul ne spune că nu e bine.

    Te poți vindeca de dependența de alcool?

    Alcoolismul este o boală cronică care se dezvoltă ca urmare a abuzului de alcool. Nu există tratamente de vindecare definitivă. Noi putem doar să facem astfel ca această maladie să nu progreseze. Soluțiile sunt diferite, stabilite pentru fiecare persoană în parte. Prin tratament medicamentos noi putem trata doar atracția fizică a omului față de alcool, dar nu putem trata și atracția psihologică.  Dacă ar fi posibil să vindecăm alcoolismul, atunci nu am mai avea această problemă — alcoolismul.

    Este "codificarea" alcoolicilor o metodă care dă rezultate în Republica Moldova?

    Această metodă este eficientă doar la etapa când persoana este conștientă că se supune unui risc, își riscă propria sănătate. Faptul că omul conștientizează că ar putea suferi un ictus cerebral sau un atac de cord îl face pe alcoolic să nu mai consume alcool. Însă în stări foarte grave, alcoolicii nu conștientizează acest lucru de aceea încep să consume alcool din nou, aceștia sunt oameni pe care nu-i mai poți salva pentru că ei nu vor să fie salvați.

    Familiile în care există un alcoolic suferă foarte mult…

    Exact, în familiile în care există un alcoolic, suferă foarte mult, membrii devin și ei bolnavi de "co-dependență".

    Ce înseamnă asta?

    Membrii familiilor încep să trăiască cu frică. Atunci când lor le pasă de soarta alcoolicului, ei devin permanent stresați. Își fac griji când acesta nu este acasă, dar vagabondează pe undeva în stare de ebrietate. Iar când este în sânul familie, sunt stresați din cauza comportamentului agresiv de care acesta dă dovadă. Astfel că ei au mai puțin timp pentru a-și trăi propria viață. Practic o trăiesc pe cea a alcoolicului.

    Cum ar trebui să se comporte membrii familiei în care există o persoană alcoolică?

    Deseori familia are tendința de a-l face pe alcoolic să se simtă vinovat, ceea ce e total greșit. Ei trebuie să înțeleagă că alcoolismul este o boală la fel ca diabetul zaharat, spre exemplu, persoana alcoolică nu este vinovată de faptul că suferă de această maladie. Familia trebuie să-l ajute să conștientizeze că se confruntă cu o problemă de sănătate.

    Cât de periculos este consumul de alcool in rândul minorilor?

    Trebuie să cunoaștem că un bărbat matur pentru a se alcooliza are nevoie de câțiva ani, unui adolescent îi sunt suficiente câteva luni pentru a deveni dependent de alcool, deoarece persoana dată este încă în proces de dezvoltare. Acum este foarte popular între adolescenți consumul de băuturi alcoolice ușoare. Berea, spre exemplu, creează o dependență de care e foarte greu să te tratezi. Fetele obișnuiesc să bea băuturi răcoritoare cu adaosuri de alcool, acestea creează dependență. O femeie se poate alcooliza într-un an jumătate. Femeile se alcoolizează mai repede decât bărbații și mai greu se tratează, deoarece femeile sunt mai emotive. Ele se atașează mai mult față de acest stimulent decât bărbații. Aici e marea problemă că fetele care încă nu au născut se supun unui risc mare de infertilitate.

    Alcoolismul se transmite ereditar?

    Nu neapărat alcoolismul. Se transmite genetic dependența, de aceea în familii de alcoolici se pot naște copii care vor fi dependenți de droguri, de jocurile de noroc sau altă formă de dependență.

    Vă mulțumesc!

    Tematic

    Câți ruși se abțin de la consumul de alcool?
    Studiu: o băutură alcoolică pe zi crește riscul de cancer de sân
    Date statistice: românii, alături de ruși la consumul de alcool
    Atenție! Riscați să fiți sancționați în Antalya pentru consumul de alcool
    (VIDEO) O nouă metodă pentru a demonstra poliției că nu ai consumat alcool
    De ce este periculos alcoolul pentru tinerii de până la 21 de ani
    Ce l-ar motiva pe Brad Pitt să renunțe la droguri și alcool
    La Lyon, Toulouse și Lille este interzis alcoolul în timpul meciurilor EURO-2016
    Ce țări preferă băuturile alcoolice moldovenești
    Tagurile:
    dependență, alcool
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei