09:13 18 Decembrie 2017
Chişinău-1°C
În direct
    Sibiu

    Eveniment turistic deosebit: Transilvania Train 2018. Tur prin oraşe medievale

    © Flickr/ Flickr
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    32 0 0

    A fost lansat Transilvania Train 2018, un eveniment turistic deosebit, care include o călătorie cu trenul prin oraşe medievale, spectacole şi evenimente culturale Cât costă pachetul turistic

    BUCUREŞTI, 5 dec — Sputnik. Pachetul turistic Transilvania Train, ediţia 2018, include cinci zile de călătorie cu trenul cu popasuri în cele mai importante oraşe medievale, precum şi participarea la spectacole şi evenimente culturale.

    Vor fi parcurşi 600 km cu trenul, iar faţă de prima ediţie a programului (din 2017), sunt aşteptaţi un număr dublu de participanţi: 200 de persoane, potrivit alba24.ro

    Transilvania Train 2018 va avea loc în perioada 22-26 august, iar oraşele medievale care vor fi vizitate sunt Brașov, Sighişoara, Alba Iulia şi Sibiu.

    „Un eveniment turistic, o călătorie cu trenul, dar nu numai. Un lanţ de experiențe unice: de la ţiglărit la degustări de vinuri şi la povești nemaiuzite despre oamenii din Transilvania. (…) Manifestări muzicale special organizate pentru noi: concert de orgă, fanfară şi concert de muzică clasică", se precizează în textul de prezentare a evenimentului.

    Fiecare zi va avea o temă specială: ziua întâi: meet & greet day; ziua a doua: povestea bisericilor fortificate din Transilvania; ziua a treia: povestea caselor și meșteșugurilor tradiționale; ziua a patra: bucătăria tradițională transilvăneană; ziua a cincea: evenimente culturale în Sibiu.

    Preţul evenimentului turistic se încadrează între 780 de euro şi 2.260 de euro, în funcţie de pachetul ales şi de numărul de persoane.

    Tematic

    Noile stațiuni turistice de o splendoare inedită atestate de Guvern
    (FOTO) O nouă destinație turistică: odihnă la închisoare
    Moldovenii, angajați masiv în industria turistică din România
    Destinațiile turistice din Rusia care trebuie neapărat văzute
    Tagurile:
    atracții, itinerar, tren, pachet, turism, Transilvania, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei