04:56 08 Decembrie 2019
În direct
  • EUR19.39
  • USD17.48
  • RUB0.27
  • RON4.06
  • UAH0.73
    AJUTOR SĂRACILOR, HRANĂ NEVOIAŞILOR

    Sensul milei în lumea de azi. Ce mai înseamnă omenia? Mai buni de sărbători

    YMCA Moldova, facebook
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    14810

    Acum când se apropie sărbătoarea Naşterii Domnului, să ne amintim că Dumnezeu s-a întrupat nu numai ca să ne ridice din robia păcatului, dar şi pentru a ne ajuta să înfrângem în noi înclinaţia de a face rău, de a fi egoişti şi indiferenţi faţă de aproapele.

    BUCUREŞTI, 22 dec — Sputnik. I. B. În acest mod, Dumnezeu ne-a ridicat pe o treaptă superioară a condiţiei noastre, iar mila, omenia, jertfa şi dragostea faţă de aproapele sunt „un semn de superioritate", spune Ernest Bernea.

    Regele Mihai sublinia, într-un interviu, că, fără credinţă, popoarele nu pot să supravieţuiască decât „coborând sub condiţia umană". Îndepărtarea omului de Dumnezeu a condus nu numai la dezvoltarea individualismului şi la slăbirea capacităţii omului de a empatiza cu suferinţa celuilalt, dar şi la înstăpânirea altor dumnezei.

    Care sunt dumnezeii omului modern rupt de adevăratul Dumnezeu, care S-a întrupat pentru noi? Progresul, banii, ideologiile în care omul a crezut orbeşte şi prin care a avut iluzia că se va putea instaura domnia atotputernică a omului în locul lui Dumnezeu. Ideologia dominantă azi, într-o Europă care tinde spre descreştinare, este corectitudinea politică: aceasta a impus eliminarea oricărei referiri la Dumnezeu din Constituţia UE.

    Prin autovenerarea sa, omul s-a rupt şi de Dumnezeu, dar şi de aproapele. O altă formă a acestei rupturi este consumismul, care se intensifică mai ales în perioada sărbătorilor. Însă trebuie ca măcar acum, de Crăciun, să facem un efort să ne amintim de sensul adevărat al sărbătorii, dar şi de sensul şi menirea noastră ca oameni. Ernest Bernea spunea: „E multă frumusețe în lume, dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât, pentru a o învinge, a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat."

    Să ne amintim de frumuseţea sufletească a omului şi de faptul că mila, credinţa, omenia, spiritul de jertfă, capacitatea de a renunţa la egoism, mândrie, indiferenţă şi la înclinaţiile care ne separă de aproapele sunt trăsăturile unui adevărat creştin. Să mărturisim prin faptele şi cuvintele noastre că suntem creştini, oricât de incorect politic ar fi acest lucru. Ernest Bernea mai spune că „mila în viața de aici mărturiseşte că undeva există o altă viață, o altă lume pură şi luminată".

    În continuare redăm un fragment dintr-un frumos eseu scris de marele sociolog şi filozof român, unul dintre intelectualii de seamă ai perioadei interbelice:

    „Mila, alături de dragoste, este o condiţie care nu poate lipsi unei adevărate vieţi spirituale. Prezenţa ei în om este un semn al unor frumuseţi prea tari pentru a fi văzute cu ochiul trupesc. Mila în viața de aici mărturiseşte că undeva există o altă viața, o altă lume pură şi luminată.

    Mila, pentru a fi înţeleasă, trebuie privită alături sau mai bine zis legată de dragoste; ea este un aspect al dragostei şi o consecinţă a ei. Mila naşte din dragostea pură prin apariţia unui nou element: suferinţa. Mila se manifestă într'o atmosferă de suferinţă. Am spus că dragostea înseamnă unire, trăire armonioasă într'o lume care biruie, care se bucură. În timp ce dragostea este dăruire şi legătură în bucurie, mila este dăruire şi legătură în suferinţă. Pentru aceasta mila a fost numită con-pătimire.

    Câtă tristeţe încarcă privirea noastră în fața unei fiinţe părăsite, a unei fiinţe care nu-şi mai poate duce pe umerii prea slabi povara zilelor. E o încercare dureroasă să-ți vezi fratele în suferinţă, să vezi cum îl roade încet întunerecul, să simţi cum îl apasă răspunderea destinului şi a naturii sale căzute. Acest lucru noi nu-l putem privi dinafară. Nu-l putem pentru că nu este o stare care ne-ar putea fi străină. Oricât de sus ne-am afla în ordinea valorilor morale tot făpturi neîmplinite suntem şi deci supuşi suferinţei. Semnificaţia şi înclinarea adânc simţită în viață de a avea milă, de aici se desprinde. Nu putem fi străini în suferinţa altuia pentru că avem aceeaşi fire şi acelaşi destin. Om cu om, frate de destin; trebuie deci să trăim în altul, să ne însuşim suferinţa altuia. Durerea lui înseamnă durerea fiecăruia dintre noi. Acesta este punctul cel mai înalt al dragostei de om şi făptură.

    Cât de rodnic şi mângâietor este să trăieşti lipsa altuia, să-i trăieşti foamea, durerea, plânsul, să-i trăieşti ritmul pasului şi al inimii, truda setei de mai bine. În acest fel mila față de tot ce înseamnă suferinţă de ordin material sau spiritual, mila ca dragoste în suferinţa aproapelui este un semn de superioritate. Ea are un înţeles de participare efectivă la umanitate, la viața cosmică şi la transfigurarea ei. Omul mângâie şi îl înalţă pe om, omul mângâie şi purifică făptura. Este ceva firesc, este ceva necesar, este ceva rodnic, este un semn al luminii care coboară.

    În viața de toate zilele întâlnim oameni care n'au această înclinare, nu trăiesc starea interioară a milei. În grele încercări, în nenorociri legate de natura noastră, apar oameni care nu pot să participe, nu pot să mângâie; cu o măsură inumană, dintr'un loc ce nu este acela al omeniei, aceştia se cred superiori, disprețuind pe cei ce trăiesc sentimentul milei.

    Viziunea de viaţă a omului modern a alterat întreaga noastră structură sufletească; a făcut inversiuni şi a pietrificat cele mai adânci şi esenţiale sentimente ale fiinţei omeneşti. Mila a fost nesocotită şi chiar condamnată mai ales de ideologi şi oameni politici. Mila a fost văzută ca o slăbiciune, ca ceva negativ, ca o stare caracteristică naturilor inferioare.

    Mila nu înseamnă slăbiciune, nu înseamnă ceva negativ şi nici natură inferioară. Dimpotrivă, ea cuprinde o seamă de elemente între care: tăria, creaţia, lupta pentru câştigarea luminii. Mila reprezintă o valoare morală pozitivă, plină de rod. Mila față de om şi de orice altă fiinţă în suferinţă înseamnă superioritate morală, înseamnă spiritualitate.

    Acei ce se socotesc tari şi superiori în lipsa lor de milă sânt infirmi morali; ei nu înţeleg şi nu trăiesc omeneşte. Legătura noastră de destin, isvorâtă din natura comună, nu ne dă putinţa să ne izolăm în faţa suferinței aproapelui şi nici măcar s'o ignorăm. Noi trebuie să fim în viața aceasta aşa cum e, adică în lipsa şi suferinţa obştească pe care o cuprinde. Nu o părăsim decât descalificându-ne. Prezența în ea este necesară pentru a lupta la transformarea ei.

    Un derivat al acestei rătăciri este acela al denaturării dragostei şi falsei sale orientări. În lumea aceasta dragostea pentru om şi fiinţă trebuie să aibă precădere faţă de aceea pentru ştiinţă, civilizaţie, forme politice, pentru că toate acestea sunt manifestări schimbătoare ale vieţii şi firesc în slujba omului, expresie superioară şi permanentă a vieţii de aici. Cei ce fac aceste inversiuni devin de cele mai multe ori lipsiţi de sentimentul milei, lipsiţi de omenie.

    Omenia este legată esenţial de milă. Nici o viață morală şi nici o etică nu pot fi întemeiate fără prezenţa şi experienţa interioară a milei. Oamenii întăriţi, purtătorii de bine, trăiesc adânc mila şi o folosesc; ei luptă împotriva răului şi fac să rodească suferinţa.

    Om şi om, frate de destin şi slujitor al lui Dumnezeu. Om şi milă; om şi omenie. Mila este o lege interioară şi o cale către plinătate. Mila, aplecare cu dragoste asupra durerilor altora, arată că omul are o pură împărtăşire."

    (Ernest Bernea, „Preludii. Îndemn la simplitate. Cel ce urcă muntele. Treptele bucuriei", Editura Predania, 2011, pp. 62-65)

    Tagurile:
    Dragostea, Jertfa, Omenia, Mila, Preludii, Îndemn la simplitate, Ernest Bernea


    Știrile Zilei