05:47 20 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.15
  • USD17.91
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
    Adolf Hitler

    Nea Adolf, românul botezat de Hitler

    © Sputnik /
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    20220

    Cum a ajuns să fie botezat de Führer şi de ce şi-a ars certificatul de naştere.

    BUCUREŞTI, 19 ian — Sputnik, Georgiana Arsene. Un sat pitoresc din Bucovina este locul unde trăieşte un om care poartă cu sine o parte de istorie. Şi aceasta deoarece omul a fost botezat chiar de Adolf Hitler, relatează Monitorul de Suceava.

    Nea Adolf din satul Voievodeasa este cunoscut printre localnici ca fiind finul lui Adolf Hitler, temutul dictator nazist. Omul este, însă, discret atunci când vine vorba despre naşul său, întrucât certificatl său de naştere a fost ars, de teamă ca familia sa să nu fie persecutată de ruşi.

    Înapoi, pe firul istoriei…

    La sfârşitul lunii mai a anului 1941, la capela din Hohenschwangau, localitatea de la graniţa Germaniei cu Olanda, în care naziştii creaseră tabăra pentru etnicii germani aduşi din estul Europei îşi face apariţia chiar Adolf Hitler.

    Liderul nazist ţinea în braţe un copilaş pe care l-a botezat ca pe sine, Adolf. Führer-ul a felicitat-o pe mama copilului, s-a interesat de situaţia tatălui aflat pe front şi i-a oferit femeii un plic cu bani.
    „Mama a primit şi nişte bani atunci de la Hitler, un fel de premiu, mai mult, acesta i-a promis că va avea grijă de mine. Nu am văzut niciodată certificatul de naştere pentru că la sfârşitul războiului, când ne-am întors acasă în România, mama l-a distrus de frica ruşilor", a mărturisit „Nea Adolf", pentru sursa citată.

    Acesta este şi motivul pentru care, în actele româneşti, nu apare numele „Adolf". Bătrânul susţine că, în Germania la vremea de atunci el figurează ca Stadler Adolf Ernst, aşa cum se vede şi din documentele pe care le-a obţinut de la Arhivele Statului din Germania.

    Chiar dacă este şi cetăţean german, cu paşaport german, Nea Adolf nu se gândeşte să plece din România. Spune că nu a fost tentat niciodată să îşi părăsească ţara, în ciuda faptului că doi din cei patru copii ai săi sunt stabiliţi în Germania.

    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei