08:40 23 Aprilie 2018
Chişinău+ 11°C
În direct
    Bancă. Imagine simbol

    Românul "amiabil" cu băncile are între 31 și 50 de ani

    © Facebook / Bancpost
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    48 0 0

    Bărbații, în special cei din București-Ilfov, sunt mai dispuși să își soluționeze conflictele cu băncile fără să escaladeze diferendul

    BUCUREȘTI, 20 mart — Sputnik, Daniel George Nistor. Majoritatea românilor care aleg să își rezolve diferendele cu băncile pe cale amiabilă, prin intermediul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB), sunt bărbați, provin din mediul urban, au vârste cuprinse între 31 și 50 de ani și au o problemă cu împrumutul la bancă.

    CSALB a analizat cele aproape 750 de cereri conforme primite ȋn cursul anului 2017 şi ȋn primele luni din 2018 şi a realizat profilul consumatorului care apelează la serviciile Centrului, scrie bankingnews.ro.

    Datele arată că bărbaţii sunt mai ȋnclinaţi către rezolvarea conflictelor cu băncile prin intermediul Centrului (60%), acest lucru fiind explicat şi prin faptul că bărbații accesează ȋntr-o proporţie mai ridicată credite bancare.

    Roni
    © Sputnik / Miroslav Rotari

    Cererile provin, ȋntr-o proporţie covârşitoare (88%), din mediul urban, iar modalitatea preferată de interacţiune cu CSALB este online, 83% dintre solicitări fiind transmise pe e-mail.

    În acelaşi timp, consumatorii care apelează la serviciile CSALB provin, ȋn cea mai mare parte, din populaţia activă, datele analizei arătând că aproximativ 63% dintre aceştia au vârste cuprinse între 31 și 50 de ani. Interesant este faptul că un procent semnificativ, de circa 16%, provine din rândul persoanelor aflate aproape de sau la vârsta pensionării (ȋntre 61 şi 80 de ani).

    Regiunea București-Ilfov, cea mai dezvoltată zonă a țării, se află în fruntea clasamentului în profil teritorial, cu aproape 50% dintre cererile conforme primite.

    La nivelul provinciei, cele mai multe cereri sunt din judeţul Iaşi (4,1%), urmat de Constanţa (2,9%), Prahova (2,73%) şi Argeş (2,5%).
    90% dintre solicitări se referă la credite, în timp ce doar 10% reprezintă probleme din sfera altor servicii bancare sau leasing.

    Tematic

    Predicții negre: Comunismul revine, creditele dispar
    Vezi ce a făcut o femeie pentru a scăpa de un credit de 3 milioane de dolari
    Avertisment pentru creditori. Cresc dobânzile la euro
    Partidele naţionaliste: Românii, trădaţi prin creditele cu franci elvețieni
    Statul român îi face fericiți pe cei care își doresc un credit "Prima Casă"
    Tagurile:
    rezolvare amiabilă, diferende, statistici, bănci, Clienți, CSALB, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei