02:38 22 Septembrie 2018
În direct
  • EUR19.70
  • USD16.81
  • RUB0.25
  • RON4.23
  • UAH0.60
    Patriarhia Română

    BOR: Decizia Curţii de Justiţie a UE nu ne impune ”instituţia căsătoriei homosexuale"

    © Photo : basilica.ro
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    19531

    Patriarhia Română a ieşit cu un punct de vedere pe subiect şi spune că ţara noastră nu este obligată să recunoască aceste căsătorii.

    BUCUREŞTI, 6 iun — Sputnik, Georgiana Arsene. Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind cazul cuplului Coman-Hamilton a stârnit reacţii din partea Patriarhiei Române.

    Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Vasile Bănescu, precizează că această decizie, prin care se interpretează noţiunea de „soţ" ca aplicându-se şi persoanelor de acelaşi sex căsătorite într-un stat membru al Uniunii Europene se limitează exclusiv la dreptul de şedere sau rezidenţă într-un stat care nu recunoaşte asemenea căsătorii.

    În cazul concret despre care este vorba acum, obligaţia la oferirea dreptului de şedere în ţara noastră nu impune României sau vreunui alt stat membru UE care nu recunoaşte „aşa-zisa căsătorie homosexuală să prevadă, în dreptul său naţional, instituţia căsătoriei homosexuale", a precizat, potrivit stiripesurse.ro, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. 

    „Celor doi nu li s-a dat dreptul să locuiască în ROMÂNIA ca soţi. Li s-a dat dreptul să locuiască şi atât, întrucât sunt soţi într-o ţară UE, nu la noi, unde nu sunt recunoscuţi în această calitate", a precizat Bănescu, care a adăugat că statele UE nu sunt obligate să autorizeze căsătoriile homosexuale, însă trebuie să asigure libertatea de şedere.

    Curtea precizează, a mai spus purtătorul de cuvânt, faptul că "starea civilă a persoanelor, care cuprinde normele referitoare la căsătorie, este o materie care intră în competența statelor membre și că dreptul Uniunii nu aduce atingere acestei competențe, statele menționate fiind astfel libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală".

    Reamintim că, marţi, Curtea de Justiţie a UE a decis în cazul cuplului homosexual Adrian Coman — Clai Hamilton, stabilind că, fără a fi obligate să autorizeze căsătoriile între persoane de acelaşi sex, statele UE trebuie să garanteze drepturile ce recurg din cel de rezidenţă, inclusiv pentru soţii de acelaşi sex ai cetăţenilor UE, chiar dacă partenerul este cetăţean al unui stat non-UE.

    Adrian Coman, Clai Hamilton şi Asociaţia ACCEPT au fost audiaţi de Marea Cameră a CJUE pentru stabilirea definiţiei termenului „soţi" în legislaţia europeană privind libera circulaţie pe teritoriul UE în data de 21 noiembrie 2017.

    Cazul a ajuns pe masa judecătorilor europeni după ce opinia lor a fost solicitată de Curtea Constituţională a României, pentru a stabili dacă articolele din Codul Civil care interzic recunoaşterea căsătoriilor gay încheiate în afara României sunt constituţionale sau nu.

    După hotărârea CJUE, cazul va reveni la CCR, pentru o decizie finală în speţă. Hotărârea judecătorilor europeni este obligatorie atât pentru instanţa din România, cât şi pentru toţi judecătorii din Uniunea Europeană.

    Tematic

    Marele medic Leon Dănăilă - reclamat de homosexuali pentru "Așa gândesc eu"
    Patriarhul Kiril: în Occident legile justifică imoralitatea
    Scandal cu propaganda gay la MȚR: a fost nevoie de intervenția poliției
    Tagurile:
    cuplu de homosexuali, poziție, decizie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Patriarhia Română, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei