06:31 20 Iunie 2018
În direct
  • EUR19.46
  • USD16.84
  • RUB0.26
  • RON4.17
  • UAH0.64
    #Bucharestpride, împreună cu adjunctul ambasadorului, Abigail M. Rupp, colegi, prieteni şi membri ai comunității diplomatice din România

    Adjuncta lui Hans Klemm calcă în picioare valorile creştine româneşti

    © Facebook / U.S. Embassy Bucharest
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    52502

    Mitingul pentru susţinerea drepturilor minorităţilor sexuale a „beneficiat" de girul Ambasadei SUA, în aceeaşi zi cu organizarea „marsului pentru normalitate".

    BUCUREŞTI, 11 iun — Sputnik, Georgiana Arsene. „Sunteţi cu toţii oameni ce credeţi în Dumnezeu. Ştiţi care este ordinea firească a lucrurilor". Iată care a fost ideea Marşului pentru normalitate organizat, sâmbătă, la Bucureşti şi încheiat, simbolic, la poalele Dealului Patriarhiei.

    Oamenii prezenţi la marş au vorbit despre ordinea firească a lucrurilor, dar şi despre faptul că se alocă sume uriaşe propagandei LGBT din România.

    Pompiliu Diplan, de la Frăţia Ortodoxă „Sfântul Mucenic Gheorghe, Mare Purtător de Biruinţă", participant la marş, a declarat pentru Sputnik că a venit, alături de alţi „fraţi", pentru a încuraja organizaţiile naţionaliste.

    „Sunt organizaţii normale care au o anumită responsabilitate faţă de păstrarea a ceea ce mai rămâne de păstrat în România: normalitatea, singurul lucru care ne-a mai rămas", a precizat Diplan, adăugând că atât el, cât şi ceilalţi membri ai organizaţiei, sunt foarte dezamăgiţi de clasa politică românească.

    La scurt timp, reprezentanţii comunităţii LGBT din România au organizat Bucharest Pride 2018. Despre felul în care oamenii erau „racolaţi" pentru această manifestare, Sputnik a scris deja aici.

    Postare  U.S. Embassy Bucharest
    Postare U.S. Embassy Bucharest

    Evenimentul „s-a bucurat" de participarea adjunctului ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm. Vorbim despre Abigail M. Rupp, o prezenţă destul de activă în spaţiul românesc, dacă ne referim numai la evenimentele în care aceasta a vorbit despre lupta anticorupţie de la începutul acestui an.

    De altfel, participarea oficialului american la această paradă nu face decât să dea o palmă zdravănă României — încă una, de fapt, după ce Raportul SUA ne prezentase deja ca pe nişte sălbatici şi înapoiaţi din foarte multe puncte de vedere.

    Mai mult, organizarea sa, după Marşul Normalităţii poate fi o pură întâmplare şi ţine de organizare. Dar în condiţiile în care, cu doar câteva ore în urmă, Ambasada SUA la Bucureşti lansase un avertisment cetăţenilor americani din ţara noastră „să evite mulţimile agresive sau agitate şi să rămână constant în stare de alertă, atenţi la evenimentele din jur", gestul adjunctului ambasadorului nu poate fi interpretat decât ca o sfidare şi ca o dovadă că una se transmite oficial şi alta se face în fapt.

    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei