18:11 23 Mai 2019
În direct
  • EUR20.09
  • USD17.99
  • RUB0.28
  • RON4.22
  • UAH0.68
    Valer Dorneanu

    Valer Dorneanu, CCR: „Nu ne-am pronunţat cu privire la recunoaşterea căsătoriei"

    © Photo: CCR
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    Referendumul pentru definirea căsătoriei (60)
    246 0 0

    Preşedintele Curţii Constituţionale a României a explicat în ce constă decizia de azi a instituţiei privind drepturile, pe teritoriul ţării noastre, a persoanelor de acelaşi sex căsătorite.

    BUCUREŞTI, 18 iul — Sputnik, Georgiana Arsene. Curtea Constituţională a României a admis astăzi sesizarea cu privire la dreptul de liberă circulaţie şi şedere a persoanelor de acelaşi sex căsătorite, în spiritul deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

    Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, a precizat că s-a admis în sensul că textele sunt constituţionale în măsura în care recunosc dreptul la liberă circulaţie şi la şedere pe teritoriul ţării noastre, dar a subliniat că instituţia pe care o conduce nu s-a pronunţat cu privire la recunoaşterea căsătoriei. Decizia, a adăugat oficialul român, este realizată în baza spiritului de hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

    „Nu ne-am pronunţat cu privire la recunoaşterea căsătoriei (între persoane de acelaşi sex — nota Georgiana Arsene)", a precizat Valer Dorneanu.

    În iulie 2016, Asociaţia ACCEPT şi Coaliţia anti-discriminare au prezentat cazul soţilor Relu Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton, cetăţean american, care au dat în judecată statul român în urma refuzului de recunoaştere a căsătoriei lor care a fost oficiată în 2010 la Bruxelles.

    Ulterior, pe 29 noiembrie 2016, CCR, sesizată în acest caz, a decis suspendarea cauzei până la primirea răspunsurilor la un set de întrebări adresate CJUE, stabilind ulterior mai multe termene de control, precizează antena3.ro.

    Pe 5 iunie 2018, CJUE a stabilit, în cauza privindu-i pe cetăţeanul român Relu Adrian Coman şi pe partenerul său de acelaşi sex, cetăţeanul american Robert Clabourn Hamilton, că statele membre ale Uniunii Europene nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al UE prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, cetăţean al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor.

    Sesizată de CCR, CJUE arată că noţiunea de "soţ", în sensul dispoziţiilor dreptului Uniunii privind libertatea de şedere a cetăţenilor UE şi a membrilor familiilor lor, include soţii de acelaşi sex.

    Deşi statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală, ele nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al Uniunii prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, cetăţean al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor, a statuat CJUE.

    Curtea afirmă însă că obligaţia unui stat membru de a recunoaşte, exclusiv în scopul acordării unui drept de şedere derivat unui cetăţean al unui stat non-UE, o căsătorie homosexuală încheiată într-un alt stat membru conform dreptului acestui stat nu aduce atingere instituţiei căsătoriei în acest prim stat membru şi nu impune acestui stat membru să prevadă, în dreptul său naţional, instituţia căsătoriei homosexuale.

    Тема:
    Referendumul pentru definirea căsătoriei (60)

    Tematic

    Când CCR va decide dacă recunoaște "căsătoriile" gay încheiate în străinătate
    Curtea de Justiție a Uniunii Europene cere României să recunoască „căsătoriile gay”
    Adevărul din spatele paradelor gay. Cum sunt racolaţi tinerii
    Ministerul Educaţiei s-a răzgândit: fără ore de educaţie pro-gay în şcoli
    Tagurile:
    liberă circulație, cupluri gay, drepturi, ședere, decizie, CCR, Valer Dorneanu, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei