21:30 16 August 2018
În direct
  • EUR18.80
  • USD16.61
  • RUB0.25
  • RON4.04
  • UAH0.60
    Căldură

    Criza apei din Bacău stârneşte reacţii - oamenii vorbesc despre „Bidoniadă" - VIDEO

    © Sputnik / Miroslav Rotari
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    23120

    Situaţia disperată înregistrată într-unul din cele mai mari oraşe ale ţării, acolo unde oamenii stau la mâna autorităţilor pentru câţiva litri de apă îmbuteliată, se reflectă şi în online.

    BUCUREŞTI, 19 iul — Sputnik, Georgiana Arsene. De aproape o săptămână, locuitorii oraşului Bacău stau la două cozi preţ de zeci de minute. Şi aceasta pentru că oamenii aşteaptă să primească apă îmbuteliată, atât pentru consum, cât şi pentru menaj. Totul a pornit de la avarierea unei conducte de apă.

    Disperarea oamenilor a fost transmisă de aceştia şi în mediul online, mai exact pe reţelele de socializare, care s-au umplut cu poze şi filmuleţe ce prezintă o realitate care duce cu gândul, mai degrabă, la Evul Mediu decât la secolul 21.

    „Criza apei din Bacău a dovedit că traiul în oraşe ne face foarte vulnerabili în situaţii delicate, tehnologia modernă are limitele ei", a scris pe Facebook Roznoveanu Gheorghe Gheorghe, însoţindu-şi mesajul de două imagini: una din Bacău, cu cetăţeni care stau la coadă la apă, şi alta din Pakistan, cu oameni care ţin în mâini găleţi goale, aşteptând să le umple.

    Cunoscut opiniei publice drept „brokerul fugar", Cristian Sima a comentat scurt despre criza apei din Bacău, precizând că aşa va fi viitorul război: „criză de apă, de electricitate, de gaz, de net, haos etc". El a făcut referire la tensiunea existentă la momentul de faţă în oraşul cu pricina.

    Tensiunile cresc cu fiecare minut care se scurge fără ca problema să îşi găsească un răspuns. Internautul Adrian Cochino spune, pe pagina sa de Facebook, că acum oamenii se chinuie „individual", prin autobuze, spitale, trenuri, la muncă şi acasă.

    „Răzbatem cumva, dar în curând sistemul acesta firav va ceda într-un stil mare, vreun cutremur, poduri, clădiri prăbuşite, apă infestată la robinete, pandemii, nu ştiu ce va fi, dar e clar că măgăoaia funcţionează acum doar din inerţie şi nu o duce mult", a scris acesta, arătând că întregul oraş este prăpădit, la un pas de colaps.

    Primarul municipiului Bacău a declarat că a solicitat demisia directorului tehnic al Companiei Regionale de Apă Bacău deoarece consideră că este inadmisibil ca în secolul XXI, cu mijloacele de care societatea dispune, umplerea cu apă a unei conducte să conducă la o nouă avarie la aceeaşi conductă, în aproximativ acelaşi loc.

    Primarul municipiului spune că va sesiza autorităţile competente pentru a face verificări cu privire la acest proiect care a înghiţit zeci de milioane de euro. Mai exact, vreo 52.

    „Voi sesiza organele în drept ale statului pentru a cerceta modul în care s-a făcut acest proiect şi cum a ajuns un oraş reşedinţă de judeţ să aibă apă cu porţia, deşi s-au investit zeci de milioane de euro, bani europeni, în această acţiune", a scris Necula pe pagina sa.

     

    Cetăţenii nu au fost deloc impresionaţi de mesajul primarului şi i-au cerut să rezolve situaţia cu apa, menţionând că nu vor străzi, stadioane sau parcuri de agrement, ci doar să nu mai aibă de suferit din pricina absenţei lichidului vital.

    Alţii, însă, i-au recomandat să amâne lucrările până în preajma alegerilor pentru că, în felul acesta, va câştiga un nou mandat.

    „Cosmin, dacă vrei un nou mandat, fă în aşa fel să tai „pamblica" în preajma alegerilor! Lumea, din păcate, va uita că în timpul primului tău mandat a fost lansată „Bidoniada", i-a transmis Adrian Nicolae Munteanu primarului, ca răspuns la postarea edilului privind tragerea la răspundere a directorilor Companiei de Apă Bacău.

    Dorin Chirilescu a transmis live de la locul unde s-a produs avaria ce a lăsat oraşul Bacău fără apă. 

    În imagini se vede că doar un muncitor lucrează, iar în jur sunt mai multe maşini de pompieri. Muncitorul este angajat al Companiei Regionale de Apă Bacău.

    Potrivit unor surse din Bacău, se pare că oraşul va fi realimentat cu apă „vineri spre sâmbătă".

    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei