23:10 10 Decembrie 2019
În direct
  • EUR19.27
  • USD17.40
  • RUB0.27
  • RON4.03
  • UAH0.73
    Internet safety

    Grindeanu, promisiuni uriașe: Internet de 10 ori mai rapid, 252.000 noi joburi

    © CC0 / Pixabay / blickpixel
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    134 0 0

    Noua tehnologie 5G urmează să aducă viteze de transfer de 10 ori mai mari, investiții masive și 252.000 noi locuri de muncă.

    BUCUREȘTI, 20 nov – Sputnik, Daniel George Nistor. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat, miercuri, în consultare publică Strategia naţională pentru implementarea tehnologiilor 5G în România.

    Dacă planul guvernanților va fi pus în aplicare la nivelul promisiunilor, utilizatorii, dar și economia românească vor beneficia de facilități considerabile.

    Conform calendarului de acţiuni, până la data de 15 decembrie 2019, se va finaliza licitaţia pentru acordarea drepturilor de utilizare a benzilor de frecvenţe vizate pentru furnizarea de comunicaţii fixe şi mobile asociate acestei tehnologii.

    "În acest context, pregătim trecerea la a 5-a generaţie mobilă care permite capacităţi şi viteze de transfer mai mari de 10 ori faţă de tehnologia precedentă", a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, citat de Agerpres

    Potrivit acestuia, la nivelul Uniunii Europene, se estimează un necesar de investiţii în 5G de 56 - 58 miliarde euro, la nivelul anului 2025, ceea ce înseamnă o investiţie medie de 145 euro/utilizator european, cu 7% mai mult decât în cazul 4G, şi cu 20% mai mult decât 3G. Pentru România, se prognozează un necesar de investiţii în 5G de 2,3 miliarde de euro.

    În plus, o analiză realizată pentru 38 de sectoare economice în UE arată că efectele de multiplicare în ansamblul Uniunii sunt estimate la 142 miliarde de euro şi 2,4 milioane locuri de muncă. În acelaşi timp, doar pentru România, efectele de multiplicare sunt estimate la 4,7 miliarde euro, respectiv crearea a peste 252.000 locuri de muncă.

    Grindeanu a amintit că în acest moment România se află pe primele locuri în lume din punct de vedere al performanţelor al reţelelor de comunicaţii. În august 2019, 94% dintre gospodăriile din România aveau acoperire cu reţele 4G LTE.

    "Datorită acestor performanţe există locuri în România care au făcut salturi spre economia şi stilul de viaţă al viitorului şi mă gândesc la Alba Iulia, unde se testează deja aplicaţii smart city şi unde calitatea vieţii este deja îmbunătăţită de aceste aplicaţii", a menționat șeful ANCOM.

    Totuși, în România există şi zone neacoperite de reţele de telecomunicaţii, și încă mulți cetățeni și de asemenea multe firme nu apelează la aceste tehnologii.



    Știrile Zilei