17:43 25 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.03
  • USD17.87
  • RUB0.28
  • RON4.21
  • UAH0.67
    Tibi Useriu

    Dezastru pentru un mare campion român - ”Din păcate, s-a oprit aici!”

    © Photo: Facebook / Tibi Useriu
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    20640

    ”Din păcate, acest telefon - aşteptat cu sufletul la gură - ne-a adus veşti foarte proaste: organizatorii încearcă să îl transporte cât mai repede la spital, cu elicopterul”

    BUCUREȘTI, 5 feb - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Una dintre cele mai remarcabile figuri mondiale ale alergării de mare distanță și în condiții extreme, ultra-maratonistul Tibi Ușeriu, a suferit degerături grave și a fost scos din concurs pentru a fi transportat urgent la spital.

    Românul participa la ultramaratonul Yukon Arctic Ultra, iar conform MEDIAFAX, a parcurs peste 80 de kilometri în 24 de ore de când s-a dat startul competiţiei, ”la temperaturi extreme şi printr-o zonă sălbatică a Canadei, la start termometrele arătând minus 38 de grade Celsius”.

    Aseară târziu a venit însă vestea: ”Organizatorii l-au scos din concurs şi încearcă să îl transporte cât mai repede la spital, cu elicopterul”, scriu cei de la Asociația Tășuleasa Social, ONG-ul înființat de fratele sportivului.

    ”Din păcate, acest telefon - aşteptat cu sufletul la gură - ne-a adus veşti foarte proaste: Tibi a suferit degerături la degetele piciorului drept”, anunțau cel de la Asociație după ce au primit vestea. ”Sperăm că nu e atât de grav precum pare. Toate gândurile noastre bune merg acum spre Tibi. Din păcate, această cursă s-a oprit aici”.

    Tibi Ușeriu participa la acest ultramaraton pentru a promova proiectul Asociaţiei Tăşuleasa Social ”drumul Via Transilvania”.

    ”Competiţia este considerată mai dificilă decât maratonul 6633 Arctic Ultra pe care bistriţeanul Tibi Uşeriu l-a câştigat de trei ori consecutiv, fiind mai lung şi desfăşurându-se printr-o zonă sălbatică”, scrie Mediafax, care precizează că Uşeriu este singurul român care s-a înscris în concurs, la proba de 700 de kilometri, alături de alţi 41 de concurenţi din alte state”.

    Anul trecut un singur concurent a reuşit să ducă la bun sfârşit cursa, scrie sursa citată, precizând că ”alţi doi au suferit amputaţii severe din cauza degerăturilor, în cazul unuia dintre participanţi medicii fiind nevoiţi să îi amputeze ambele picioare şi mâna stângă”.

    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei