14:22 22 Martie 2019
În direct
  • EUR19.65
  • USD17.25
  • RUB0.27
  • RON4.13
  • UAH0.63
    Iarnă

    Prognoza meteo pentru perioada 18 februarie-18 martie 2019. Schimbare radicală a vremii

    © Sputnik / Miroslav Rotari
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    271030

    O prognoza meteo valabilă pentru perioada 18 februarie - 18 martie 2019 a fost publicată de Administrația Națională de Meteorologie. Cum va fi în toată ţara.

    BUCUREŞTI, 17 feb – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit meteorologului Elena Cordoneanu, urmează o încălzire accentuată a vremii, cu valori peste normalul acestei perioade a anului.

    „Cel puțin până miercuri, e o vreme caldă, mult mai caldă decât normal, în special în sudul și sud-vestul țării. Pe miercuri, așteptăm peste 10 grade în toată țara, și peste - 15, 16, 17 grade, dacă nu chiar și mai mult”, a declarat Elena Cordoneanu la Realitatea TV.

    Pe de altă parte, meteorologul a mai spus că prima jumătate a lunii martie este „o perioadă de vreme foarte, foarte schimbătoare. Nu e exclus să avem intruziuni de aer rece deasupra țării noastre".

    ANM a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

    Prognoza meteo pentru perioada 18 - 25 februarie

    Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi deficitar pe întreg teritoriul României, dar mai ales în jumătatea vestică a țării.

    Prognoza meteo pentru perioada 25 februarie - 4 martie

    Temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

    Precipitațiile estimate a se înregistra în acest interval vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile din sud-vestul teritoriului.

    Prognoza meteo pentru perioada 4 - 11 martie

    Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice acestei săptămâni, în cea mai mare parte a țării.

    Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele ce ar trebui să se înregistreze în mod normal în această perioadă.

    Prognoza meteo pentru perioada 11 - 18 martie

    Mediile valorilor termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

    Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi în general apropiat de cel specific al perioadei.

    Tagurile:
    vremea, meteo, Prognoza meteo
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei