01:20 22 Octombrie 2020
În direct
  • EUR20.20
  • USD17.04
  • RUB0.22
  • RON4.14
  • UAH0.60
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    Crima de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, Buzău (11)
    220310

    Un masacru s-a produs la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, unde în această noapte un pacient a omorât alți patru pacienți și pe încă nouă i-a rănit.

    BUCUREȘTI, 18 aug - Sputnik. Criminalul din Buzău, în vârstă de 38 de ani, a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. În noaptea de sâmbătă spre duminică a intrat în două saloane și a atacat pacienții cu un stativ de perfuzii. 

    „Potrivit comisarul - şef Laurenţiu Pantazi, şeful IPJ Buzău, unul dintre pacienţi a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii. Din primele informaţii, ar fi vorba de patru morţi şi nouă răniţi grav, câteva victime având traumatisme cranio-cerebrale”, notează Agerpres.

    Acesta a încercat să fugă, dar a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.

    Potrivit sursei citate, atacatorul se află acum în custodia poliţiei.

    Directorul spitalului a dat detalii:

    ”În jurul orei 03:30, unul dintre pacienții internați și-a agresat colegii de salon și alte femei dintr-un alt salon, dintre care au murit trei la fața locului și unul la spital și a rănit încă nouă persoane, totul într-un episod psihotic. Pacientul era internat într-un salon cu regim normal. El nu era într-un sector cu supraveghere sporită. Totul s-a petrecut în mai puțin de un minut. La momentul acela erau 2 muncitori pentru supraveghere periculoasă, 4 asistente și 3 informații”.

    Тема:
    Crima de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, Buzău (11)

    Știrile Zilei