22:30 20 Ianuarie 2020
În direct
  • EUR19.44
  • USD17.50
  • RUB0.29
  • RON4.07
  • UAH0.72
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    41500

    În acest an se împlinesc trei decenii de când poporul român și-a luat porția de libertate, ieșind în stradă – regimul comunist din România, dar și din țările Europei Centrale și de Est a fost efectiv zguduit din temelii.

    BUCUREȘTI, 30 sept – Sputnik, Georgiana Arsene. Spre deosebire de alte state comuniste, România a fost singurul stat în care trecerea de la totalitarism la democrație s-a făcut prin acte de violență, iar conducătorii vechiului regim au fost executați.

    Revoluția de la Timișoara a avut loc între 16 și 20 decembrie 1989. Ziua de 21 decembrie este considerată prima zi a Revoluției în București.

    Demonstranții s-au adunat în acea zi în fața Hotelului Intercontinental din Piața Universității, unde au ridicat o baricadă în fața dispozitivului de intervenție.

    În jurul orei 16.00, mai multe tramvaie sunt blocate de către manifestanţi şi se strigă "Jos cu Ceauşescu!". O parte a mulţimii merge spre căminele studenţeşti pentru a aduna noi demonstranţi. Se ajunge şi la sediul PCR unde au loc altercaţii cu autorităţile şi unde se efectuează primele arestări. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi, informează digi24.ro

    În data de 17 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a convocat o teleconferință cu activul de partid și de stat din județe. Anunță că a dat ordin să se tragă.

    O zi mai târziu Ceaușescu își începe vizita în Republica Islamică Iran.

    La 20 decembrie 1989, demonstranții din Timișoara se grupează în Frontul Democratic Român.

    La ora 14.00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar Timișoara devine primul oraș liber din România.

    Ceaușescu revine din Iran și decretează instituirea stării de necessitate.

    La 20/21 decembrie 1989, Comitetul Municipal al Partidului Comunist Român decide să organizeze în Piața Republicii – Piața Palatului din fața sediului Comitetului Central al PCR un mare miting popular care să condamne acțiunile huliganice de la Timișoara.

    Mitingul este transmis în direct la radio și televiziune. Elena Ceaușescu încearcă zadarnic să liniștească participanții, iar panica se generalizează.

    Nicolae Ceaușescu părăsește balconul de la care vorbea. Transmisiunea este întreruptă.

    Mitingul se sparge. Pe străzi apar oameni care manifestă contra dictaturii.

    În cursul serii, oamenii încep să se adune în Piața Universității, lână Intercontinental.

    La Brașov, câteva zeci de oameni se adună în fața Comitetului Județean al PCR. Și la Sibiu ies în stradă câteva mii de manifestanți.

    La primele ore ale zilei de 22 decembrie 1989, marile uzine bucureştene îşi încetează activitatea. Grupuri masive de muncitori de la Griviţa Roşie, Vulcan, 23 August, Pipera, Republica, Întreprinderea de Maşini Unelte şi Ansamble Bucureşti se îndreaptă spre centrul Capitalei, notează sursa citată.

    În aceeași zi, Nicolae Ceaușescu anunță sinuciderea generalului Vasile Milea, pe care îl numește trădător și îl acuză că a sabotat aplicarea măsurilor și că a lucrat în strânsă legătură cu străinii.

    La ora 10.59, la radio este anunțată instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul țării.

    În jurul orei 13.00, sediile Radioului şi Televiziunii Române sunt ocupate de manifestanţi, postul de radio transmiţând în direct evenimentele. Televiziunea îşi începe emisia având în platou un grup de manifestanţi în frunte cu actorul Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu.

    În cursul serii se constituie Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naționale, care preia întreaga putere în stat.

    În mai multe puncte din București începe să se tragă în cursul nopții de 22 spre 23 decembrie 1989. Se înregistrează victime în rândul armatei și populației.

    Este momentul în care soții Ceaușescu, reținuți de milițieni, sunt transferați de la sediul Inspectoratului de Miliție la Unitatea Militară 01417 din Târgoviște.

    În ajunul Crăciunului anului 1989, CFSN a adoptat măsuri excepționale. Este vorba despre încetarea focului în toată țara, predarea amendamentului aflat în posesia civililor către unitățile militare, precum și integrarea unităților Ministerului de Interne în structura MApN. De Crăciun, pe 25 decembrie 1989, TVR anunţă că Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost judecaţi de un Tribunal Militar Extraordinar.

    Cei doi sunt executați prin împușcare în după amiaza aceleiași zile.

    La 26 decembrie 1989, Petre Roman este numit în funcţia de prim-ministru al Guvernului României, prin decret al CFSN.

    La 27 decembrie 1989, este ales Biroul Executiv al CFSN compus din: Ion Iliescu - preşedinte, Dumitru Mazilu - prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţi - Cazimir lonescu, Kiraly Karoly; secretar - Dan Marţian; membri: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru, Nicolae Radu.

    Tirurile armelor de foc se termină la 28 decembrie 1989, ca urmare a măsurilor excepţionale luate de CFSN, iar Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt înmormântaţi, în secret, la Cimitirul Ghencea Civil din Bucureşti.

    Cu prilejul discursului de Anul Nou, la 31 decembrie 1989, președintele CFSN, Ion Iliescu a anunțat abolirea pedepsei cu moartea, sistarea exporturilor de alimente, realizarea unor importuri de bunuri de consum, sistarea unor lucrări de investiţii costisitoare - Canalul Dunăre-Bucureşti, Sistemul hidrotehnic Dunăre-Jiu-Argeş, zona liberă din portul Constanţa, Centrala termoelectrică Anina, Casa Poporului ş.a.- acordarea unor loturi în folosinţă personală de până la 5.000 mp membrilor cooperatori; declararea terenului aferent casei de locuit, anexelor gospodăreşti şi curţii din jurul acestora în zonele cooperativizate proprietate particulară a deţinătorilor, cu drept de înstrăinare ş.a, precizează sursa citată.

    Tematic

    Analist român: SUA ar dori o revoluție portocalie la Moscova
    Producătorii locali amenință cu revoluția: Parlamentul român este anti-național
    Cristoiu îl face praf pe Tăriceanu: ”Va fi alături de teroriștii de la Revoluție”
    Tagurile:
    Comunism, 1989, România, Revoluția


    Știrile Zilei