16:42 14 Noiembrie 2019
În direct
  • EUR19.28
  • USD17.52
  • RUB0.27
  • RON4.05
  • UAH0.72
    Pasageri tren gara feroviară

    Mersul trenurilor 2019-2020: schimbări importante, se reduc timpii de așteptare

    © Sputnik / Miroslav Rotari
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    402 0 0

    Marius Chiper, președintele CFR SA, a vorbit despre noul mers al trenurilor, care va intra în vigoare în luna decembrie a acestui an, dar și despre faptul că, în viitor, se va căuta finanțare pentru coridoarele feroviare militare.

    BUCUREȘTI, 20 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Marius Chiper a declarat că, la ora actuală, compania este focalizată pe mai multe obiective de rețea pentru eliminarea restricțiilor de viteză. De altfel, unul dintre obiective este chiar eliminarea restricțiilor de pe magistralele de cale ferată.

    ”Am început anul cu 442 de restricții și am reușit să eliminăm până acum 354 de restricții. Vom ajunge, la finalul anului, la circa 200-220 de restricții. De ce? Pentru că apar alte restricții”, a explicat președintele CFR SA.

    Acesta a adăugat că obiectul a fost acela de reducere la jumătate a restricțiilor de la începutul anului și că programul va continua și anul viitor.

    Reducerea timpilor de așteptare vă apărea pe ruta București-Suceava.

    Chiper a vorbit și despre noul mers al trenurilor și a subliniat că se dorește condensarea timpilor de mers prin eliminarea restricțiilor de viteză.

    ”Acesta probabil va aduce o ajustare a timpilor de mers. Asta ne propunem: să condensăm cât putem timpii de mers prin eliminarea acestor restricţii şi să avem o exploatare cât mai eficientă”, a punctat șeful CFR SA.

    Chiper a precizat că regula prevede că fiecare operator feroviar îşi face programul de trase pe care le va solicita în funcţie de capacitatea lui de operare. CFR SA este obligată să răspundă la cererea de trasee pe care o fac operatorii.

    ”Din punct de vedere al managerului de infrastructură, intenţionăm să optimizăm aceste trasee şi să ducem trenurile cât mai repede de la punctul A la punctul B, fără probleme, în măsura în care se poate. Aceasta va fi abordarea noastră pentru noul Mers al trenurilor”, a adăugat șeful CFR SA.

    Chiper a explicat și care sunt proiectele la care s-a gândit pentru perioada următoare. Acesta spune că se urmărește găsirea unor noi programe de finanțare și că s-ar putea să fie surprize, din acest punct de vedere, ”să discutăm mai des de coridoarele feroviare militare”.

    ”Vom încerca să finanţăm dacă se poate inclusiv aceste proiecte din fondurile alocate pentru coridoarele militare ale Uniunii Europene, deci suntem într-o continuă mişcare pentru a asigura finanţarea, a dezvolta proiecte, a le pregăti şi a le implementa”, a declarat Chiper.

    Tematic

    Un tren a deraiat și a luat foc - imagini video apocaliptice
    Tragedii în lanţ în Germania: oameni împinşi intenţionat pe şinele de tren
    Accident cumplit: maşină spulberată de tren, locomotiva a deraiat - Foto
    Duminică seara: Un tren de pasageri a ars la Făleşti, intervenţia salvatorilor - Foto
    Ciocnirea unui tren de pasageri și un camion în Japonia - 35 de persoane rănite, una a decedat
    Tagurile:
    Tren


    Știrile Zilei