19:39 15 August 2020
În direct
  • EUR19.79
  • USD16.71
  • RUB0.23
  • RON4.09
  • UAH0.61
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    109720

    Azi dimineaţă în jurul orei 06:10, a avut loc o explozie într-un bloc de garsoniere din municipiul Tulcea, în urma căreia au fost avariate 56 de locuinţe şi mai multe autoturisme. Explozia nu a fost urmată de un incendiu.

    BUCUREŞTI, 14 nov – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "DELTA" Tulcea, joi în jurul orei 06:10, a avut loc o explozie într-un bloc de garsoniere din municipiul Tulcea, fiind afectate în jur de 56 de garsoniere şi şase autoturisme aflate în parcare.

    De asemenea, explozia a făcut şi patru victime, care au fost transportate la spital, acestea fiind acum în stare stabilă, a declarat managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), Dumitru Vâlcu, potrivit România TV

    „Una dintre persoane are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, iar celelalte victime prezintă plăgi superficiale. Ele au fost transportate la spital şi sunt stabile din punct de vedere hemodinamic”, a precizat managerul SJA.

    Cauza posibilă este o acumulare de gaze, urmată de explozie, care însă nu a provocat incendiu.

    „În urma exploziei au rezultat patru victime, trei bărbaţi cu vârste de 31, 78, 22 de ani şi o femeie de 18 ani, care au fost transportate la Spitalul Judeţean Tulcea. Două victime au suferit arsuri de gradul II şi III, şi una cu plagă prin tăiere”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Florentin Daciu.
    Tagurile:
    Tulcea, bloc, explozie


    Știrile Zilei