15:02 15 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.44
  • USD17.10
  • RUB0.24
  • RON4.01
  • UAH0.63
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    23131

    Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a publicat astăzi pe site recomandările de sănătate publică pentru măsuri specifice ce vor fi dispuse de instituțiile competente după încetarea stării de urgență.

    BUCUREȘTI, 9 mai - Sputnik, Marius Holdean. Documentul, aflat în dezbatere publică, este intitulat ”Recomandări de sănătate publică pentru măsuri specifice ce vor fi dispuse de instituțiile competente privind reluarea activității în domenii specifice după încetarea stării de urgență”.

    Măsurile propuse sunt foarte importante, fiind de așteptat ca o mare parte din ele să fie asumate și transpuse în practică în timpul stării de alertă de după 15 mai.

    Astfel, INSP a alcătuit un set de reguli de organizare și desfășurare a activităților de îngrijire personală în spațiile special destinate

    ”Accesul la aceste servicii se realizează cu programare prealabilă, astfel încât să nu existe persoane în așteptare în interiorul incintei, asigurându-se o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client și o distanță minimă de 2 m, între oricare 2 persoane apropiate;

    La efectuarea programării, clientul va fi informat asupra faptului ca accesul în interiorul incintei se va realiza doar după verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 370, sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii și cu dezinfecția mâinilor. Operatorul economic are obligația de a pune la dispoziție materialele și substanțele necesare.

    Personalul angajat are obligația de a purta în permanență mânuși și mască, iar după fiecare client se va proceda la dezinfectarea instrumentarului și suprafețelor de lucru.

    Măștile de protecție utilizate de personal vor fi schimbate la un interval de cel mult 4 ore, iar mânușile vor fi dezinfectate după fiecare client.

    Incinta va fi aerisită la un interval de cel mult 2 ore”, se arată în anexa 1 a documentului.

    De asemenea, în Anexa 2, documentul arată propunerile de reguli pentru desfășurarea activității in cabinetele stomatologice

    INSP propune ca pacienții cu simptomatologie de viroza respiratorie, pacienții aflați în izolare/carantină sau pozitivi/confirmați cu Coronavirus SARS-CoV-2 (COVID-19) să fietratați doar în cabinetele stomatologice desemnate.

    Măsuri generale pentru desfășurarea activității in cabinetele stomatologice prezentate de INSP sunt după cum urmează:

    - Evitarea pe cât posibil a contactului cu personalul (nu strângeți mâna, mențineți o distanță de mai mult de 1,5 m în timpul unei discuții, etc);

    - În afara manoperelor de tratament, evitarea pe cât posibil a contactului cu pacientul;

    - Permiterea accesului în camera de tratament doar a pacientului, cu excepția situațiilor speciale (copii, persoane dependente etc), caz în care se va limita accesul la o persoană însoțitoare;

    - Nu se permite staționarea în sala de așteptare și se recomandă dezinstalarea oricărui aparat de cafea și/sau dozator de apă, eliminarea revistelor, pliantelor, jucăriilor, etc;

    - La intrarea în cabinetele stomatologice vor fi amplasate dispensere cu soluții dezinfectante (antiseptice pe bază de alcool);

    - Dezinfecția regulată a mânerelor ușilor, salii de așteptare, recepției;

    - Dezinfecția toaletei după utilizarea acesteia de către un pacient;

    - Este recomandată plata cu cardul si dezinfecția POS.

    Și pentru accesul la tratament, INSP propune ca acesta să fie făcut doar cu programare telefonică/online prealabilă, iar la momentul programării pacientul să fie întrebat dacă:

    Are simptome de răceală, strănut, tuse, dureri în gât, dificultăți de respirație și / sau febră (≥37⁰C)?

    Are membrii ai familiei cu aceste simptome?

    Are vârsta de 65 de ani sau mai mult?

    Suferă de o patologie cronică sau o afecțiune care ii reduce imunitatea?

    Este sănătos și se simte în prezent sănătos?

    În plus, programarea pacienților cu risc crescut (peste 65 de ani sau care suferă de o patologie cronică) se va face pentru începutul programului de lucru, iar programarea pacienților care necesită proceduri generatoare de aerosoli va fi făcută pentru sfârșitul programului de lucru.

    INSP mai propune ca la prezentarea în cabinet să fie efectuată termometrizarea pacientului, acestuia i se va solicita dezinfecția mâinilor, iar înainte de începerea tratamentului, medicul stomatolog va obține acordul informat al pacientului.

    Apoi, INSP detaliază ce proceduri vor fi permise și ce echipament de protecție va fi utilizat.

    Pentru unitățile sanitare non-COVID, INSP propune în Anexa 3 ca în acordarea asistenței medicale de specialitate pacienților care se prezintă la spitale să se încerce, pe cât posibil, evitarea internării și efectuarea tratamentului medical la domiciliu/ambulatoriu.

    ”Din cauza transmiterii comunitare a SARS-CoV-2 în Romania, toți pacienții care se internează trebuie considerați ca fiind potențial infectați, motiv pentru care este obligatorie utilizarea echipamentelor individuale de protecției la toate procedurile medicale efectuate, conform ghid INSP”, arată documentul.

    Alte recomandări specifice făcute de INSP:

    La prezentarea în spital se va realiza triajul tuturor persoanelor și în funcție de simptomatologia prezentată, cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare (zone tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 (conform recomandărilor INSP).

    Pacienții suspecți (care poartă obligatoriu mască) vor fi preluați de la triaj si conduși în zona tampon de personalul anume desemnat, pe un circuit separat față de restul bolnavilor.

    Daca numărul pacienților nu permite internarea lor singuri în salon, aceștia pot fi internați câte doi într-un salon, însă cu respectarea unei distante de minim 2 metri între aceștia.

    Pacienții vor purta mască pe toată perioada internării în zona tampon.

    Personalul medical din zona tampon va fi echipat corespunzător (halat de unică folosință peste uniforma de spital, mănuși, boneta, mască).

    Se recoltează probe conform procedurii privind prelevarea și transportul probelor biologice pentru diagnosticul infecției cu SARS-CoV-2 și se trimit la Laboratorul Analize Medicale, împreuna cu Formularul de însoțire probe recoltate.

    În cazul pacienților internați în zona tampon, având rezultat pozitiv, medicul curant/de gardă sună la 112 și pacientul va fi transferat la cel mai apropiat spital dedicat managementului pacienților infectați COVID-19 conform reglementarilor legale în vigoare. Salonul va fi dezinfectat înainte de internarea următorului pacient.

    Persoanele prezentate și care în urma triajului nu au fost considerate cazuri suspecte, vor fi internate în secțiile aferente patologiei prezentate cu asigurarea unei distanțe de minim 2 metri între pacienți.

    Fiecare unitate sanitară cu paturi are obligația de a-și revizui circuitele funcționale și procedurile de lucru conformitate cu principiile generale prezentate mai sus.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tematic

    Ministrul Vela solicită redeschiderea unui site restricționat de ANCOM
    Marcel Vela anunță acordul dintre MAI și Patriarhia Română privind sărbătorirea Paștelui
    Ministrul Vela a anunțat Ordonanța Militară nr. 9
    S-a cerut OFICIAL DEMISIA lui Vela: ”A pus în pericol toată ţara şi siguranţa populaţiei”
    PSD trece la acțiune - PLÂNGERE penală împotriva lui Marcel Vela!
    Tagurile:
    Stare de urgență, Inspecție


    Știrile Zilei