01:16 21 Aprilie 2021
În direct
  • EUR21.69
  • USD18.00
  • RUB0.24
  • RON4.40
  • UAH0.64
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    Relațiile româno-ruse (267)
    881337

    Cunoscutul analist polonez Mateusz Piskorski, doctor în științe politice, fondator al Centrului European pentru Analiză Geopolitică și editor al săptămânalului Mysl Polska, a acordat Agenției de Presă Sputnik un interviu pentru publicul din România

    Care sunt similaritățile dintre Polonia și România în relația acestor state cu Rusia și cu SUA?

    Cred că ambele țări sunt cumva parte din strategia geopolitică a Statelor Unite în Europa Centrală. Acest concept amintește de ideea ”Noii Europe” din timpurile administrației lui G.W. Bush. Să reamintesc doar câteva elemente cheie : țările noastre au intrat în UE în 2004 și, respectiv, în 2007, dar încă dinainte ele s-au alăturat NATO (în 1999 și, respectiv, în 2004). Polonia a fost un pic înaintea României când a fost vorba de participarea la blocul euro-atlantic. Ambele țări au primit de la Washington rolul să încurce integrarea europeană din interior, doar pentru a preîntâmpina ca nu cumva Europa să devină un jucător geopolitic independent. Iată de ce Varșovia și Bucureștiul au fost catalogate drept caii troieni ai SUA pe continentul european. Apoi, ambele țări au primit de la americani rolul semnificativ de a provoca Rusia prin susținerea destabilizării și a forțele anti-rusești în republicile post-sovietice.

    Ambele țări, și Polonia, și România, au fost încurajate să își crească bugetele militare și prezența trupelor străine, în principal a celor americane, pe teritoriile lor. Ambele au cheltuit miliarde pe importuri de armament, susținând astfel financiar complexul militaro-industrial american. Apoi, ambele state au acordat acces total și deplin, ba chiar monopol, corporațiilor americane, să dezvolte proiecte strategice, precum centrala nucleară de la Cernavodă sau centrala similară care urmează să fie construită în Polonia. Singura diferență de substanță dintre cele două țări este aceea că ele au o experiență diferită a celui de-al Doilea Război Mondial și atunci e încă și mai straniu din partea Poloniei să adopte o atitudine revizionistă, când ea a fost una din puținele țări din Europa care practic nu a avut o mișcare colaboraționistă.

    În prezent, atât Polonia, cât și România, sunt parte a zonei controlate de SUA în interiorul UE, alături de statele baltice – Lituania, Letonia și Estonia. Ceea ce înseamnă că suntem într-o minoritate geopolitică, lucru care este destul de periculos pentru noi.

    Care este viitorul Europei și care va fi soarta statului național și a suveranității în comunitatea europeană?

    Viitorul UE este fie integrarea deplină, fie disoluția. Nu cred că există vreo a treia cale durabilă. Nu pot prezice viitorul în aceste vremuri tulburi. Nu mai putem face predicții nici măcar pe următorii doi, trei ani. Există, totuși, o schimbare uriașă, globală, cu care va trebui să ne confruntăm cu toții, să o numim Marea Resetare sau A Patra Revoluție Industrială, așa cum procedează Klaus Schwab, fondatorul și președintele executiv al Forumului Economic Mondial de la Davos.

    Deocamdată, numai președintele Rusiei și-a exprimat opoziția sa deschisă la Resetarea Globală, iar liderul chinez Xi Jinping pare să prefere calea chineză de globalizare. Uniunea Europeană nu a exprimat încă nici o opinie. De asemenea, UE nu a formulat o poziție comună și comprehensibilă nici pe alte chestiuni de importanță globală. UE este bântuită permanent de mai multe probleme, care pot crea obstacole serioase în calea stabilirii unui pol european, continental, în lumea multipolară care se prefigurează. Cele mai importante două piedici rămân următoarele: 1. Birocrația din Bruxelles, care reprezintă doar interesele corporațiilor transnaționale și 2. Prezența agenților SUA în Uniunea Europeană (care pot fi entități individuale, partide, politicieni influenți sau unele mass-media, ba chiar câteva țări, precum Polonia și România).

    Pe de altă parte, oricine trebuie să înțeleagă că, dacă ești înconjurat de actori statali și non-statali globali, nu poți rezolva toate problemele existente la nivel național. Trebuie să te integrezi, dar pe o bază diferită decât cea de acum, orientată pe modelul Gemeinschaft (comunitate, în limba germană, n. red.). Statele naționale ar putea fi incapabile de acum înainte să mai facă față realității dure a competiției globale.

    Cum își poate România îmbunătăți relația cu Rusia și cine acționează împotriva cooperării dintre cele două țări?

    Răspunsul este destul de simplu. Politicienilor români ar trebui să li se ceară să răspundă public la o întrebare fundamentală: care sunt contradicțiile dintre București și Moscova? Sunt destul de sigur că nu vor găsi nimic. Federația Rusă nu reprezintă nici o amenințare pentru România. Eu chiar cred că nici măcar nu e prea preocupată sau interesată de ceea ce se întâmplă în România. Singura problemă reală, care poate fi discutată, privește o altă țară, pentru care România se simte responsabilă din motive etnice, culturale și istorice – Republica Moldova. Rusia pare interesată în mod egal de Republica Moldova sau cel puțin de o parte a țării, și cu siguranță Transnistria este o parte importantă din zona culturală intitulată ”lumea rusă” (russkiy mir în limba rusă). Dacă ambele state, atât România, cât și Federația Rusă, acordă importanță Republicii Moldova și Transnistriei, atunci ele ar trebui să negocieze un fel de statut special, neutru, bilingv, pentru această zonă de frontieră. Și nici nu ar trebui să fie atât de dificil, de vreme ce România și Rusia împărtășesc un background religios, cultural și filosofic atât de similar. E suficient pentru cineva să studieze operele fundamentale ale lui Mircea Eliade ca să își dea seama de acest lucru.

    Cât despre cine lucrează împotriva unei cooperări româno-ruse, răspunsul este simplu și evident: axa anglo-saxonă a așa numitei Lumi Occidentale, adică toate structurile atlantismului și globalismului întruchipate de SUA și, până la un punct, de Marea Britanie. Voi cunoașteți numele politicienilor, NGO-urilor, corporațiilor, etc., active în România în acest domeniu mai bine decât le cunosc eu.

    Cum puteți explica rusofobia care se manifestă atât în Polonia, cât și în România, și cine este susținătorul acestui comportament anormal?

    M-am referit deja la sponsorii acestui fenomen. Polonia și România se comportă uneori ca și cum ar fi statele nr. 51 și nr.52 din componența SUA, nu ca niște țări europene, care ar trebui să aibă propria lor istorie și demnitate. Explicația de bază a acestui fapt ar putea fi că SUA au abuzat de fricile și stereotipurile preexistente legate de Rusia, au aprins fobia și ura, și apoi au educat și au format în acest spirit o întreagă clasă politică din ambele țări. Desigur, nu le-ar fi fost atât de ușor dacă noi, în cele două țări, am fi avut o tradiție puternică de realism politic. Din păcate, noi am fost mai atrași în mod tradițional de romantismul și iluziile despre propria noastră ”măreție” (România Mare, Wielka Polska), decât să fim pur și simplu realiști. Totuși, am avut și perioade și preocupări interesante în istoria noastră recentă. În așa numita perioadă comunistă, noi, polonezii, l-am avut pe Władysław Gomułka, iar voi, românii, l-ați avut pe Nicolae Ceaușescu, ambii având viziunea lor despre o țară independentă, suverană, care s-a și înfăptuit, cel puțin parțial.

    Care este viitorul Schengen de vreme ce fiecare stat european își reia controlul propriilor granițe, luând decizii unilaterale despre închiderea sau deschiderea acestora, în timpul pandemiei?

    Schengen este o realizare importantă a integrării ca atare. Pandemia și carantinarea au arătat în mod definitoriu că integrarea este imperfectă și că trebuie să fie îmbunătățită ca mecanism. Ar fi mult mai simplu pentru noi toți dacă România, ca și Bulgaria, s-ar alătura în cele din urmă Spațiului Schengen ca să putem călători pe uscat din Grecia, în sud, până în Estonia, în nord. Totuși, pandemia și criza anterioară a migrației sunt dovada că mai sunt multe de făcut pentru ca acest proiect să devină eficient. Cred că agenția de protecție a frontierelor, Frontex, ar trebui întărită, iar granițele externe ale UE să fie mai bine păzite, chiar dacă suntem acuzați că vom crea astfel Festung Europa (Fortăreața Europa, n. red.). Altfel, integrarea ca atare își pierde sensul. Cât despre pandemie și carantină, dacă UE ar fi fost un bloc comunitar integrat pe deplin, ar fi putut să găsească măsuri comune, vaccinuri comune și standarde anti-Covid 19. Nu a făcut acest lucru. Iată de ce UE a demonstrat încă o dată că este ineficientă.

    Тема:
    Relațiile româno-ruse (267)
    Tagurile:
    Rusia, România

    Știrile Zilei