10:13 14 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.50
  • USD17.70
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
    Societate
    Sa primesc un link scurt
    9114

    Amatorii de cumpărături de pe site-uri din afara Uniunii Europene trebuie să știe că prețul pe care îl vor plăti va fi unul destul de piperat, ca urmare a faptului că la valoare se va adăuga și TVA.

    BUCUREȘTI, 8 iun – Sputnik. Vă place să faceți cumpărături de pe site-uri din afara Uniunii Europene? Acest lucru vă va cam pișca la factură.

    Și aceasta pentru că veți plăti TVA pentru toate bunurile comerciale care sunt livrate în România, inclusiv pentru cele cu valoarea mai mică de 10 euro.

    Acest lucru este valabil și pentru bunurile comandate înainte de 1 iulie 2021, dar sosite în România după această dată, informează antena3.ro.

    Până acum, TVA se percepea numai pentru produsele care depășeau 10 dolari. De la 1 iulie 2021, lucrurile se schimbă. Și aceasta fiindcă, pentru tot ce vom comanda de pe aceste site-uri ce comercializează produse din, să zicem, Marea Britanie, China sau SUA ori alt stat din afara Uniunii Europene, va fi perceput și TVA de 19%, dar și o taxă poștală de prezentare la vamă de 8 lei pentru cei care ridică acel colet de la sediile poștale.

    Ce înseamnă concret acest lucru? Ei bine, în momentul în care românii vor merge la poștă să ridice un astfel de produs, vor achita, pe lângă prețul produsului și TVA, și taxa de prezentare la vamă.

    Concret, pentru un ceas care ar costa vreo 40 de lei pe un site din China, vor achita în plus 7 lei și 60 de bani plus taxa poștală de prezentare la vamă, adică 8 lei.

    De la 1 iulie, același produs va costa 55 de lei și 60 de bani.

    Excepție de la această regulă vor face bunurile fără caracter comercial expediate de la o persoană fizică către altă persoană fizică, având o valoare de până la 45 de euro.

    Tagurile:
    facturi, Români, cumpărături, UE

    Știrile Zilei