22:46 18 Februarie 2019
În direct
  • EUR19.32
  • USD17.13
  • RUB0.26
  • RON4.08
  • UAH0.63
    Campionatul Mondial din Franța - 1938

    Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (III). Franța 1938 (FOTO, VIDEO)

    © Photo: Stiri tvr
    Sport
    Sa primesc un link scurt
    Panoramic: Cupa Mondială din Rusia 2018 (129)
    26920

    Un nou turneu în Europa, similitudini și inovații, a treia participare a României

    BUCUREȘTI, 25 ian — Sputnik. De această dată evenimentul a adus cu sine mai multe schimbări.

    • Campioana mondială en titre și țara-gazdă au fost scutite de necesitate de a trece prin calificări.
    • Pentru prima oară s-a jucat cu baloane fără șiret, progresul tehnic a dotat obiectul de joc cu supapa folosită până în prezent.
    • În premieră absolută, Brazilia a organizat reportaje radio cu Galiano Neto, cel mai reputat comentator al momentului, la microfon.
    • O amprentă mai mare decât oricând a avut-o contextul politic general. Puțină lume era înclinată să creadă că se dispută…

    Ultimul CM antebelic

    Ordinea mondială la acel moment era pusă sub semnul incertitudinii, hărțile politice au început să sufere schimbări, mirosea a praf de pușcă și fotbalul ”între națiuni” nu putea să nu fie afectat de aceste fenomene. 

    Spania care trecea printr-un sângeros război civil s-a retras din competiție, Austria a început calificările ca țară independentă, dar după ce le-a câștigat a devenit parte a Germaniei naziste. Cehoslovacia era în pericol, dar n-a ieșit din joc.

    În definitiv, în preliminarii s-au înscris 37 de naționale care s-au bătut pentru 14 bilete de plecare în Franța. România, de această dată, nu a fost nevoită să facă vreun efort, deoarece adversarul ei din grupa transcontinentală, Egiptul, a ales neprezentarea.

    America s-a văzut ofensată de faptul că dreptul de a organiza finalele i-a fost acordat Franței, în defavoarea Argentinei, preliminariile au fost ignorate, iar la Paris, în ultimul moment, au sosit Brazilia și Cuba. Prima dintre ele avea să fie una dintre revelațiile turneului, a două să producă o mare surpriză. O debutantă care, de asemenea, a acces fără baraj a fost și selecționata Indiilor de Est Olandeze.

    În cele din urmă, turneul s-a jucat cu 15 participante, deoarece Anglia a avut orgoliul să respingă propunerea FIFA de a înlocui Austria dispărută de curând de pe harta politică.
    Neschimbată a rămas formula de disputare a finalelor, în sistem olimpic, astfel încât pentru obținerea titlului erau suficiente 4 victorii.

    Deja în optimi 4 din 8 partide au fost extrem de strânse. Italia a trecut de Norvegia și Brazilia de Polonia doar după prelungiri, la o diferență minimă, 2-1 și, respectiv, 6-5!
    Elveția și Cuba au înfrânt împotrivirea Germaniei și a României la finele unor meciuri suplimentare. Ambele insuccese au fost calificate în țările celor învinși drept "rușinoase".

    Stadionul municipal din Toulouse pe care s-a jucat meciul România-Cuba, vedere actuală
    Stadionul municipal din Toulouse pe care s-a jucat meciul România-Cuba, vedere actuală

    Și în sferturi a fost nevoie de un meci rejucat. După un 1-1, Brazilia a trecut cu greu, 2-1, de finalista ediției-1934, Cehoslovacia.

    Semifinalele s-au remarcat printr-un regal de pomină, Italia-Brazilia 2-1, și un galop de sănătate, Ungaria-Suedia 5-1.

    Pe data de 19 iunie a avut loc marea finală.

    Mai multe imagini video — în filmul oficial al CM 1938

    Italienii s-au impus în fața ungurilor, care erau la moment o forță în fotbalul mondial, și astfel au confirmat că succesul lor de acum 4 ani nu a fost doar un concurs de îmrejurări.

    Italia, Campioană mondială, 1938
    Italia, Campioană mondială, 1938

    Zeița de Aur i-a fost înmânată căpitanului "azurilor", Giuseppe Meazza.

    Pentru prima dată turneul a avut un golgheter incontestabil, brazilianul Leonidas, cu 8 reușite în 5 partide.

    Тема:
    Panoramic: Cupa Mondială din Rusia 2018 (129)

    Tematic

    Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (II). Italia 1934 (FOTO, VIDEO)
    Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (I). Uruguay 1930 (FOTO, VIDEO)
    Tagurile:
    franța 1938, istorie, Campionatul mondial de fotbal, Rusia-2018
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei