15:53 21 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.37
  • USD17.40
  • RUB0.27
  • RON4.07
  • UAH0.69
    Campionatul European de Handbal Feminin 2018. Selecţionatele României şi Rusiei

    Handbal: Rusia cu Vyakhireva a învins România fără Neagu. Luptăm pentru locul 3

    © Photo: Facebook / EHF EURO
    Sport
    Sa primesc un link scurt
    35110

    România a fost întrecută de Rusia cu 22-28 în semifinală și va juca duminică "finala mică", în urma căreia va fi stabilită câștigătoarea medaliei de bronz la Campionatul European.

    BUCUREȘTI, 14 dec – Sputnik, Daniel George Nistor. Meciul a început cu România deschizând scorul. Buceschi înscrie din 7 metri: 1-0.

    Cele două echipe parcă se studiază, fiecare  preocupată să nu facă vreo greșeală.

    Buceschi face 2-0, i-a revenit mingea din 7 metri și a înscris.

    Vyakhireva reduce din diferență, tot din 7 metri. Pare că jucăm la "cine ratează primul 7 metri". Dar Laslo face 3-1 din acțiune.

    Conduse de Vyakhireva, rusoaicele egalează: 3-3. Dar Perianu sare peste zid și e 4-3.

    Româncele se arată hotărâte să demonstreze că pot juca și fără Neagu. Dar Managarova egalează 4-4.

    Meciul devine un duel indirect Sedoykina – Dedu. Amvbele portărițe au același gând: să facă diferența. Dar Sen aduce Rusia în avantaj pentru prima oară: 4-5. Ardean-Elisei găsește replica: 5-5.

    În minutul 15, la jumătatea primei reprize, scorul e 7-6 pentru România. Meci incredibil de echilibrat, România, fără cea mai bună jucătoare, luptă de la egal la egal cu una din marile favorite ale turneului. Ba mai mult, Chiper înscrie pentru 8-6!

    Dumanska apără un 7 metri, Drăguț duce scorul la 9-6, dar Vyakhireva reduce dintr-un nou 7 metri, 9-7.

    E 10-7, Bazaliu a înscris aclamată de cea pe care o înlocuise, Cristina Neagu. Rusoaicele se apropie însă la 10-8. Româncele ratează, Sen comite fault în atac, iar Pintea marchează pentru 11-8.

    Vyakhireva e motorul Rusiei, își împinge colegele în față, înscrie din 7 metri, 10-11, apoi după golul României face 11-12. Trebuia să fie un duel Neagu-Vyakhireva. Dar Negu e pe bancă, accidentată.

    Managarova egalează, 13-13.

    Perianu dă puternic la vinclu, 14-13.

    Aceeași Vyakhireva egalează din nou. Parcă am juca împotriva acestei zvârlugi de numai 165 cm, făcută pentru handbal. Pintea ne aduce în avantaj, 15-14. Dar Sen pătrunde printre blocajul nostri și e 15-15.

    Makeeva stabilește scorul pauzei, 15-16.

    Repriza care ne-a năruit visul

    A fost o repriză din care rusoaicele au înțeles că semifinala nu e o distracție. Jumătate din golurile lor au fost marcate de Vyakhireva.

    A început a doua repriză. Vyakhireva face 15-18 din două aruncări de la 7 metri. Apoi pasează decisiv către Sen și e 15-19.

    Avantajul de 4 goluri pare eternizat, ambele echipe își fructifică șansele. Dar vine și momentul când Sudakova mărește diferența, 19-24. Apoi înscrie și Makeeva. Mai sunt doar 12 minute și rusoaicele au 6 goluri în față.

    Intrăm în ultimele 10 minute cu un handicap de 7 goluri, 19-26, după ce lobul trimis de Pintea se duce în bara transversală.

    Avea să urmeze un final fără istoric, cu o echipă resemnată, gândindu-se la meciul pentru locul 3, și una victorioasă, pregătind finala.

    Nu vom ști niciodată cum s-ar fi jucat acest meci cu Cristina Neagu în teren.

    Ne va rămâne în amintire succesul Rusiei, cu o excepțională Anna Vyakhireva, eleva selecționerului nostru, Ambrus Martin, la echipa de club Rostov pe Don.

    Tematic

    Handbal: România, victorie "de infarct" cu Spania. Se vede Parisul!
    Povestea Cristinei Neagu: de la fetiţa ce bătea mingea la cea mai bună handbalistă a lumii
    Handbal: România e calificată în semifinalele Euro 2018. Adversar redutabil
    Tagurile:
    Rusia, semifinală, România, feminin, Handbal, Campionatul European 2018


    Știrile Zilei