14:01 16 Ianuarie 2021
În direct
  • EUR21.00
  • USD17.28
  • RUB0.24
  • RON4.31
  • UAH0.62
    Sport
    Sa primesc un link scurt
    3930

    Grupele Champions League continuă astăzi cu 8 partide din etapa a 4-a. Capul de afiș va fi meciul Inter - Real Madrid, care sunt obligate să câștige pentru a rămâne cu șanse importante în lupta pentru calificarea în optimele de finală.

    CHIȘINĂU, 25 nov – Sputnik. Inter și Real porneau ca mari favorite într-o grupă cu Borussia Monchengladbach și Șahtior Donețk, dar cei doi titani sunt abia pe locurile 3 și 4, după prestații dezamăgitoare în primele trei runde.

    Italienii nu au nicio victorie în primele trei etape. Inter a bifat două remize, cu Monchengladbach și Șahtior, și o înfrângere cu Real Madrid. De partea cealaltă, ”galacticii” au un singur succes, obținut chiar cu Inter, în rest n-au putut să treacă de outsider-ele din grupă.

    Pentru a reveni în calculele calificării cu șanse importante, Inter e obligată să o bată acasă pe Real Madrid. Spaniolii au și ei nevoie de victorie, dar campionii Spaniei s-ar putea mulțumi și cu o remiză pe San Siro, mai ales că Borussia și Șahtior au meci direct.

    Real va juca fără trei piese importante: Sergio Ramos, Benzema și Valverde - toți accidentați. Antrenorul Zidane nu-i are la dispoziție nici pe Jovic și Militao, aflați în izolare. La rândul său, Inter nu va putea conta pe Brozovic, Kolarov și Padelli, toți în carantină, dar nici pe serviciile lui Vecino, accidentat.

    Ambele echipe au încasat multe goluri ultima vreme și se așteaptă un meci cu goluri. Favorită la victorie este însă Inter, pentru că joacă acasă și are mai mare nevoie de victorie.

    Între aceste echipe ar putea avea la iarnă și un schimb de jucători. Christian Eriksen, care nu s-a încadrat la Inter, ar merge la Madrid, iar în sens invers ar veni Isco, ieșit în dizgrația lui Zinane.

    Meciul Inter - Real va începe de la ora 22:00 și va fi transmis de Prime în Republica Moldova și Digi Sport în România. Partida va fi arbitrată de englezul Anthony Taylor.

    Tot astăzi sunt programate partidele: Olympiakos - Manchester City, Bayern - Salzburg, Atletico - Lokomotiv, Olympique Marseille - Porto, Liverpool - Atalanta și Ajax - Midtjylland.

    Tagurile:
    Real Madrid

    Știrile Zilei