23:04 13 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.52
  • USD17.69
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
    Sport
    Sa primesc un link scurt
    7150

    Real Madrid egalează liderul Real Sociedad după ce a reușit să o învingă pe Athletic Bilbao, cu 3-1. Partida a contat pentru etapa a 19-a, meciul fiind jucat în avans.

    CHIȘINĂU, 16 dec – Sputnik. Victoria însă nu a fost una ușoară pentru echipa antrenată de Zinedine Zidane. Asta chiar dacă Athletic a jucat în zece oameni din minutul 13. Raul Garcia a fost eliminat pentru două cartonașe galbene.

    Real a deschis scorul în ultimul minut al primei reprize. Vinicius i-a pasat lui Toni Kroos, care a prins un șut frumos din afara careului. Oaspeții au ieșiți montați de la cabine și au egalat în minutul 52, prin fundașul Ander Capa.

    Real a intrat din nou în avantaj în minutul 74. Benzema a înscris cu capul din centrarea lui Carvajal. În prelungiri, Vesca a avut ocazia de a egala pentru Bilbao, dar Courtois a salvat miraculos. Madrilenii au plecat pe contraatac și au stabilit scorul final, 3-1, prin același Benzema.

    Atacantul francez a ajuns la al șaselea gol în acest sezon și este al treilea golgheter al campionatului. Athletic este echipa preferată a lui Benzema. În poarta bascilor el a înscris de 13 ori.

    Antrenorul Zinedine Zidane a folosit următorii jucători: Courtois - Carvajal, Varane, Ramos, Mendy - Kroos, Valverde (Isco 64), Modric - Lucas (Rodrygo 75), Benzema, Vinicius (Asensio 63).

    Real obține a 4-a victorie consecutivă în toate competițiile și pare revine la forma de altădată. Astăzi, în La Liga se joacă un meci la fel de interesant. De la ora 22:00, FC Barcelona găzduiește liderul Real Sociedad.

    Tagurile:
    Real Madrid

    Știrile Zilei