Președintele Klaus Iohannis l-a convocat de Sorin Câmpeanu, ministrul Educației, în contextul reluării cursurilor în clase – și a problemelor apărute
Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor susțin că, în ciuda faptului că ne aflăm la final de an calendaristic, o perioadă foarte importantă pentru educația din România, Monica Anisie nu poate fi găsită.
Cristina Tunegaru susține că următorul ministru al Educației trebuie să fie o persoană care să cunoască realitățile din școlile românești, nu doar din cele de top, unde totul este bine și să fie stăpân pe domeniul său de activitate.
Ministrul Educației și Cercetării a declarat că mediile elevilor vor fi calculate atât în primul, cât și în cel de-al doilea semestru, fără tezele școlare. Care este formula de calcul.
Fostul ministru al Educației susține că datele provenite din mediile școlare nu arată că unitățile de învățământ ar fi un focar. De aceea, în opinia sa, unitățile școlare nu ar fi trebuit închise.
Ministrul Educației și Cercetării a făcut această declarație în contextul în care sunt clase suprapopulate, iar dascălilor le este foarte greu să își desfășoare activitatea în aceste condiții.
Declarațiile au fost făcute în urmă cu scurt timp, în cadrul ceremoniei de predare/primire a gestiunii administrative/mandatului de ministru al Educației și Cercetării.
Propunerea PNL pentru funcția de ministru al Educației a expus, ieri, câteva măsuri de bun simț pentru cadrele didactice, însă problema care se pune este dacă brațele caracatiței numită sistem o vor sugruma.
Cristina Tunegaru a reacționat, după ce Daniel Breaz, ministrul interimar al Educației, a făcut o serie de afirmații cel puțin surprinzătoare într-un interviu acordat recent.
Alături de cele trei propuneri pentru Ministerul Educației Naționale, se pare că s-ar mai afla una, oarecum ”neoficială”, venită tot din sistemul de educație.
Liliana Romaniuc, președintele Asociației Române de Literație, susține că s-a așteptat ca la cârma Educației să vină un ministru care ”să priceapă sistemul”.
Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar spune că se vehiculează numele fostului consilier al Ecaterinei Andronescu pentru funcția de ministru al Educației.
Demnitarul continuă să țină dascălii pe jar, după declarațiile de săptămâna trecută.
Tot mai mulți social-democrați cer, potrivit unor surse, ca ministrul Educației Naționale să facă un pas în spate și chiar să plece de la conducerea instituției.
Ministrul Educației Naționale a făcut o nouă mișcare în scandalul momentului legat de cifra de școlarizare pentru licee și școli profesionale în anul școlar 2019-2020.
Liviu Marian Pop spune, într-o postare de pe blogul personal, că programul de lucru al unui copil este extenuant, acesta ajungând să lucreze chiar 11 ore pe zi.
Sindicaliştii spun că ordinul nr. 5728/20.12.2018 a fost emis fără consultarea partenerilor sociali, iar modificările aduse contravin dispoziţiilor privind vârsta standard de pensionare a femeilor.
Poziţia sa - exprimată vitejeşte într-un comunicat de presă. Îi ameninţă voalat pe sindicalişti?