Summitul de două zile de la Salzburg s-a încheiat, iar liderii UE nu au reușit să facă progrese în negocierile privind Brexit, ambele părți rămânând mai încăpățânate ca niciodată.
Încheierea negocierilor privind Brexit dintre UE și Marea Britanie va fi discutată la un summit din noiembrie, însă ambele părţi „sunt conştiente că nu se poate găsi o soluţie decât dacă fiecare face un pas una spre cealaltă", a menţionat cancelarul austriac.
Reprezentanta celui mai tânăr stat membru al Uniunii Europene a subliniat diferențele mari de bogăție dintre Est și Vest.
Un profesor universitar de economie crede că moneda unică ne va aduce numai avantaje și nu vede niciun dezavantaj.
Acţiunea face parte dintr-o campanie amplă de consultări publice. Ce se întâmplă cu drepturile românilor din Marea Britanie
Ipoteză interesantă lansată de diplomatul Adrian Năstase. Care sunt dedesubturile întregului plan.
Noua "goarnă" transmite mesajul - amenințări directe, atacuri, jigniri la adresa liderilor Coaliției, ba chiar și un avertisment pentru Iohannis!
Donald Trump va anunța măsurile restrictive ale SUA împotriva Chinei pe 22 martie la ora 12:30 la Washington (ora 18:30 la București), a spus Casa Albă.
Ofiţerul SRI Daniel Dragomir pune piciorul în prag. Încep conferinţele regionale ale Iniţiativei Civice România 3.0. Când va fi întâlnirea de la Bucureşti.
Declaraţiile lui Matteo Salvini, liderul partidului eurosceptic Lega Nord din Italia. Ce a spus despre UE, imigraţie, euro şi posibilitatea unui referendum privind utilizarea monedei unice.
Comisia Europeană a lansat un avertisment către autoritățile din România, care pot suferi repercusiuni dacă nu se supun.
Europa intervine într-un moment extrem de sensibil, după ce s-a antepronunțat în favoarea Laurei Kovesi - "aștept explicații de la guvernanți".
Va fi încă un scandal izbucnit după apariţia unei analize într-o publicaţie britanică? Ce spune un fost şef de Servicii.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat miercuri că este împotriva unui "super-stat european".
Comerțul exterior, bazat în proporție de peste 75% pe relația cu UE, are un deficit tot mai mare
Monica Macovei, acuzată de „Atacuri oribile la adresa fundației Drepturilor Omului și devieri scandaloase de la valorile europene esențiale"
Ministerul Mediului va alocă 33 mil. lei pentru calitatea aerului, după ce Comisia Europeană ne-a amenințat cu procedura de infringement
"Este incapabilă să prezinte ălora realitățile din România, e cazul să plece - pe cine servesc SIE și contraspionajul din SRI", care înghit mormane de bani?"
Comisia Europeană și Parlamentul European se comportă față de România ca niște profesori care urechează elevul neascultător.
Pe viitor ambele entități statale ar putea fi pe picior de egalitate
May a salutat progresele în discuțiile sale cu UE pentru organizarea Brexit. Totul s-a întâmplat la finalul unei întrevederi la Bruxelles cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.
Premierul României a explicat că Guvernul nu îi va da un mandat ambasadorului ţării noastre la Uniunea Europeană referitor la susţinerea candidaturii fostei şefe a DNA pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European.
Honda a confirmat că îşi va închide fabrica din Swindon, producția urmând să înceteze în 2021. Această veste a urmat declarațiilor recente ale ministrului britanic pentru Comerț internațional, care a avertizat că UE subminează stabilitatea economică în întreaga Europă. Sputnik a discutat despre acestea cu comentatorul politic britanic Pete Durnell.
Într-un comunicat de presă al Comisiei Europene se anunţă noi norme introduse de UE, prin care se elimină birocrația pentru cetățenii care locuiesc sau lucrează în alt stat membru.
Cancelarul german Angela Merkel s-a referit, în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, la relaţiile UE cu Rusia.
Declarația controversată a unui membru al partidului italian Liga Nordului, potrivit căruia țara sa ar trebui să părăsească UE dacă viitoarele alegeri pentru Parlamentul European nu vor conduce către o reformă, a provocat reacții diverse în rândul politicienilor italieni.
Joi, premierul britanic Theresa May a suferit o altă înfrângere în parlament, care face şi mai dificilă redeschiderea negocierilor cu UE privind Brexit.
Declarația controversată a unui membru al partidului italian Liga Nordului, potrivit căruia țara sa ar trebui să părăsească UE dacă viitoarele alegeri pentru Parlamentul European nu vor conduce către o reformă, a provocat reacții diverse în rândul politicienilor italieni.
Cancelarul german Angela Merkel s-a referit, în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, la relaţiile UE cu Rusia.
Într-un comunicat de presă al Comisiei Europene se anunţă noi norme introduse de UE, prin care se elimină birocrația pentru cetățenii care locuiesc sau lucrează în alt stat membru.
Premierul României a explicat că Guvernul nu îi va da un mandat ambasadorului ţării noastre la Uniunea Europeană referitor la susţinerea candidaturii fostei şefe a DNA pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European.
May a salutat progresele în discuțiile sale cu UE pentru organizarea Brexit. Totul s-a întâmplat la finalul unei întrevederi la Bruxelles cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.
Honda a confirmat că îşi va închide fabrica din Swindon, producția urmând să înceteze în 2021. Această veste a urmat declarațiilor recente ale ministrului britanic pentru Comerț internațional, care a avertizat că UE subminează stabilitatea economică în întreaga Europă. Sputnik a discutat despre acestea cu comentatorul politic britanic Pete Durnell.
Înregistrarea și autorizarea utilizatorului pe site-urile Sputnik prin intermediul contului sau al conturilor de care dispune acesta pe rețelele de socializare presupune că utilizatorul acceptă regulile date.
Utilizatorul se obligă să nu încalce prin acţiunile sale legislația națională și internațională. Utilizatorul se obligă să se pronunțe cu respect în raport cu alți participanți la discuții, cu cititorii și cu persoanele care figurează în materiale.
Administrația este în drept să şteargă comentariile scrise în alte limbi decât limba în care este redat conținutul de bază al materialului.
Comentariile postate de utilizator pot fi redactate în toate versiunile lingvistice ale site-ului sputniknews.com
Comentariul utilizatorului va fi şters dacă:
Administrația are dreptul să blocheze accesul la pagină sau să lichideze contul utilizatorului, fără preîntâmpinarea prealabilă a acestuia, în cazul încălcării regulilor de comentare sau în cazul depistării indiciilor unor atare încălcări în acțiunile utilizatorului.
Utilizatorul poate iniția restabilirea contului /deblocarea accesului, expediind o scrisoare pe adresa electronică: moldova@sputnik.md
În scrisoare urmează să fie indicat:
Dacă moderatorii vor considera că este posibilă restabilirea contului/deblocarea accesului, acest lucru se va produce.
În cazul încălcării repetate a regulilor și blocării repetate, accesul utilizatorului nu poate fi restabilit, blocarea în acest caz fiind definitivă.
Pentru a contacta echipa moderatorilor, accesați poșta electronică moldova@sputnik.md