01:59 21 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.33
  • USD17.90
  • RUB0.25
  • RON4.33
  • UAH0.66
    © Sputnik / Mihai Caraus

    Situația epidemică devine tot mai tensionată, iar în acest sens Parlamentul a instituit starea de urgență din 1 aprilie și până pe 30 mai. CSE s-a întrunit într-o ședință și a luat mai multe decizii referitoare la măsurile de protecție în perioada stării de urgență.

    Astfel, din 3 aprilie, în Chișinău și Bălți, orașe în care incidența COVID-19 este mai mare, va fi interzisă deplasarea în afara locuințelor a persoanelor, între orele 23:00 – 05:00, cu unele excepții. Excepțiile au fost anunțate în cazul deplasărilor în scop profesional, în scop de asistență medicală ce nu poate fi amânată și pentru achiziționarea medicamentelor. În perioada stării de urgență, cetățenii vor fi obligați să aibă buletinele de identitate asupra lor, pentru a se legitima, la solicitare.

    Printre noile măsuri se numără și interzicerea aflării persoanelor în spații publice, cum ar fi parcuri, păduri,zone de agrement, terenuri de joacă sau terenuri sportive.

    Ministrul de Interne, Pavel Voicu, a anunțat că tot efectivul MAI este mobilizat în activități de prevenire a răspândirii pandemiei de COVID-19. Totodată, mașinile poliției circulă prin țară și anunță cetățenii prin difuzoare despre importanța respectării măsurilor anti-epidemice.

    Precizăm că bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a depășit cifra de 230 de mii de cazuri.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tagurile:
    Stare de urgență, CHIȘINĂU

    Mai multe materiale video

    Știrile Zilei