21:10 13 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.52
  • USD17.69
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
    © Sputnik / Evghenii Panasenco

    Anual, în perioada aprilie-iunie, familia animalelor din Grădina Zoologică Chișinău se mărește. Și asta pentru că apar pe lume noi pui, care asigură perpetuarea speciilor de la zoo.

    De regulă, cele mai multe animale aduc pe lume pui începând cu luna aprilie și până în luna iunie. Până acum, aproximativ 15 pui s-au născut în acest an. Mai exact, este vorba despre cangur, pisică de junglă, zebră, trei mufloni, trei capre siberiene, trei suricate și doi tigri.

    Șefa secției științifică-educațională din cadrul Grădinii Zoologice, Olga Iuzvac, a menționat că în prezent sunt și alte animale care sunt în așteptarea puilor, dar a refuzat să spună despre care este vorba pentru că există anumite superstiții legate de acest lucru.

    Specialiștii de la zoo susțin că pentru ei este o bucurie imensă atunci când se nasc pui, deoarece astfel întinerește familia de animale. Olga Iuzvac a mai precizat că, atât în perioada de sarcină, cât și după naștere, responsabilii încearcă să nu deranjeze femelele pentru a nu le stresa deoarece există riscul ca ele să-și abandoneze pui. În cazul în care acest lucru se întâmplă, atunci lucrătorii de la zoo sunt nevoiți să hrănească animalele cu lapte praf.

    Totodată, după fătare, femelele devin mult mai agresive și încearcă cu orice preț să-și protejeze puiul. Șefa secției științifică-educațională din cadrul Grădinii Zoologice susține că, după ce puii apar pe lume, li se întocmește o fișă, iar când ajung la vârsta potrivită, își primesc vaccinurile conform speciei și riscului de boală pe care ar putea s-o dezvolte.

    Precizăm că la finele lunii martie, la Grădina Zoologică din Capitală au fost aduși patru lei africani. Este vorba despre trei femele și un mascul. Animalele au fost cumpărate din Harkov, Ucraina.

    Totodată, la începutul acestui an Menajeria s-a îmbogățit cu 31 de animale din șapte specii diferite. Este vorba despre lemuri, caracali, servali, jderi, țapi de munte, lupi și saimiri. Patru dintre specii au ajuns în premieră în Republica Moldova. Acestea au fost aduse în țara noastră de la grădinile zoologice din Novosibirsk și Habarovsk, Federația Rusă.

    La Grădina Zoologică din Chișinău sunt peste o mie de animale din circa 135 de specii.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Mai multe materiale video

    Știrile Zilei