20:30 22 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.37
  • USD17.35
  • RUB0.27
  • RON4.07
  • UAH0.69

    Pe o autostradă din SUA a avut loc o „ploaie” cu bani. Uşa unui vehicul blindat aparținând serviciului de securitate american GardaWorld Corp s-a deschis şi peste 175.000 de dolari au fost „vărsaţi” pe o autostradă din apropierea oraşului Atlanta, Georgia.

    Un video postat pe Twitter arată cum mai multe maşini se opresc în mijlocul autostrăzii Interstate 285, iar şoferii se grăbesc să culeagă banii împrăştiaţi. Un altul arată o linie de mașini oprite, ale căror şoferi culeg banii care zboară prin aer. În mod surprinzător, nu au fost raportate accidente, vătămări sau violenţe.

    În momentul când şoferul camionului serviciului de securitate si-a dat seama că uşa laterală s-a deschis, aproape toţi banii dispăruseră, iar personalul a reuşit să mai adune doar câteva sute de dolari, potrivit presei locale.

    ​Departamentul de Poliție Dunwoody a avertizat că va folosi înregistrările video cu incidentul de marți seară pentru a-i identifica pe şoferii „norocoşi” după numărul plăcuțelor de înmatriculare și a cerut beneficiarilor „furtunii cu numerar” să returneze banii.

    „Cerem populaţiei să aducă banii înapoi, nu ne determinaţi să vă căutăm, pentru că, dacă vom face asta, veţi fi traşi la răspundere”, a declarat sergentul de poliţie Robert Parsons, potrivit RT. Miercuri s-a relatat că cel puțin două persoane au venit să returneze banii sau cel puțin o parte dintre aceştia.

    Tagurile:
    autostradă, Dolari


    Mai multe materiale video

    Știrile Zilei